Atacuri fără precednt între cei doi lideri ai USL s-au consumat ieri, un posibil semn că Uniunea stă să se rupă, la doar un an de la alegerile generale. Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, întrebat cum comentează declaraţiile lui Crin Antonescu din şedinţa de vineri a conducerii PNL apărute pe surse, că dacă acestea sunt adevărate, atunci liberalul şi-a minţit colegii.
"Dacă sunt adevărate, domnul Antonescu şi-a minţit colegii asupra realităţii. Nu ar fi pentru prima dată când domnul Antonescu spune una colegilor, alta nouă şi alta presei", a mai spus Ponta.
Reacţia liderului liberal a fost promptă şi extrem de dură, Crin Antonescu dclarând că nu îi permite lui Victor Ponta, aşa cum nu i-a permis nici lui Traian Băsescu, să îl facă mincinos, spunând că, "spre deosebire de alţii", el nu a fost dovedit mincinos.
"Victor Ponta m-a făcut mincinos. Nu îi permit nici domniei sale, cum nu i-am permis nici lui Traian Băsescu. De când sunt în viaţa politică am spus întotdeauna adevărul. Am prezentat în faţa colegilor mei situaţia cum am cunoscut-o şi tot ce am spus acolo e adevărat", a afirmat Antonescu.
Liderul PNL a mai spus că, spre deosebire de alţii, el "nu a fost dovedit niciodată mincinos".
"Îmi pare rău că premierul Victor Ponta, într-o situaţie încurcată, admit, recurge la asemenea declaraţii. Eu nu am minţit, acesta e adevărul. Eu, spre deosebire de alţii, nu am fost dovedit niciodată mincinos şi nu îi permit nici lui Victor Ponta şi nici altcuiva să spună acest lucru", a adăugat Antonescu.
Antonescu nu exclude ruperea USL
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat, ieri, dacă este iminentă o rupere a USL după Anul Nou dacă vor continua disputele, el răspunzând: "Dacă genul acesta de lucruri continuă, mă tem că da".
"Dacă genul acesta de lucruri continuă, mă tem că da. Dar câtă vreme suntem în activitate, ca să spun aşa, câtă vreme lucrurile care ţin de guvernare, de legislaţie se desfăşoară normal, şi salut în sensul acesta faptul că PSD a înţeles să retragă Legea amnistiei sau să o amâne sau ce fac dânşii cu ea, dar în orice caz să nu mai fie agendă, încercăm să mergem înainte", a replicat Antonescu.
El a mai fost întrebat dacă vede o cale de împăcare cu Victor Ponta în acest moment.
"Pe mine nu mă mai interesează împăcări, nu mă mai interesează prietenii, când se ajunge la aşa ceva nu ne mai putem pune asemenea probleme. Pe mine mă interesează însă să salvăm decenţa. Pentru că dacă lucrurile capătă aspecte patologice, cu 12 oameni care erau... deja te sperii. Vreau însă să fim decenţi", a replicat Antonescu.
Liderul PNL a fost întrebat, la plecarea din biroul de la Senat, dacă va discuta luni cu premierul Victor Ponta sau dacă îl va aştepta.
"Iar avem declaraţii a căror veridicitate trebuie să o verificăm. Am avut Roşia Montană, votez ca premier, nu votez sau invers. Bun, am trecut. Am avut telefonul ăla nenorocit, care nu s-a dat. Am vrut să o acopăr. Povestea asta, care ia o turnură biblică, cu 12 persoane. Chiar sunt alarmat, nu vreau să insist. Să ne spună, cum îi spunea dânsul domnului Băsescu, să scoată stenogramele, care erau ăia 12? Zău, chiar pare o situaţie tristă, nu vreau să mai comentez. Acuma că vine să vorbim, nu. Nu ştiu despre aşa ceva", a declarat liderul PNL.
Încrederea în Ponta: puţină spre deloc
Antonescu a precizat, referitor la încrederea pe care o mai are în Victor Ponta, că mai are "extrem de puţină spre deloc", dar că nu poate dărâma o alianţă, un proiect pentru că nu mai are încredere într-un om.
"Aceasta înseamnă că va fi foarte greu să mergem mai departe, dar aceasta înseamnă, în acelaşi timp, că nu ne dăm bătuţi. Nu pot să rup o alianţă, nu pot să dărâm un proiect pentru că nu mai am încredere într-un om ", a ţinut să precizeze liberalul.
"USL se află într-o situaţie grea, sigur să acest atac lipsit de bună cuviinţă şi lipsit de onestitate din partea lui Victor Ponta ne pune pe toţi într-o situaţie dificilă", a spus Crin Antonescu.
El a făcut aceste precizări întrebat care este situaţia în USL în acest moment şi dacă nu apreciază că se încearcă provocarea ieşirii PNL de la guvernare.
"Eu am încercat să fiu cât mai puţin acid, am căutat şi caut să restabilesc lucrurile, adevărul, fără să spun multe lucruri care s-ar putea spune despre adevăr şi minciună la Victor Ponta sau la alţii", a spus Antonescu.
Chestionat dacă PNL discută în acest moment ieşirea de la guvernare, Antonescu a răspuns negativ.
Ponta a fost şi mai dur: „Dacă Antonescu vrea să rupă USL, atunci să o facă".