Mergi la conţinutul principal
Sentinţă grea: 20 de ani la puşcărie

Mamă criminală la închisoare

• încarcerată în Penitenciarul Bacău, Maria Iacob, zisă “Anuţa”, a fost condamnată pentru că şi-a ucis propriul copil şi l-a aruncat în closet • mama ucigaşă a fost achitată pentru infracţiunea de profanare de cadavre • după ce s-a culcat cu mai mulţi bărbaţi din sat, în timp ce soţul era la puşcărie, “Anuţa” a ucis cu sânge rece, apoi a încercat să dea vina pe o bătrână • martor la crimă, aceasta le-a spus poliţiştilor că bebeluşul se născuse viu, “plângea şi dădea să sugă” • fără nicio remuşcare, Maria a luat nou-născutul, l-a înfăşurat în mai multe sacoşe şi l-a aruncat în veceul din fundul curţii • crima a fost descoperită după aproape un an, iar femeia care a luat o viaţă a fost aruncată după gratii

 

Sentinţă grea în cazul crimei de la Pitulaţi. Maria Iacob, în vârstă de 23 de ani, zisă “Anuţa”, a fost condamnată la 20 de ani de închisoare, pentru că şi-a omorât propriul copil. Trimisă în judecată în toamna anulului trecut, mama criminală - aflată în prezent în Penitenciarul Bacău - a fost achitată pentru infracţiunea de profanare de cadavre. Femeia cu mâinile mânjite de sângele propriului copil a comis crima în iulie 2015 şi a fost arestată în aprilie 2016, când tot satul aflase ce s-a întâmplat.

Mamă a doi copii, “Anuţa” s-a culcat cu mai mulţi bărbaţi din satul Pitulaţi, în timp ce bărbatul ei ispăşea o pedeapsă privativă de libertate (pentru loviri cauzatoare de moarte!) iar după ce a rămas însărcinată a născut acasă. Maria nu a chemat ambulanţa, nu a apelat la o moaşă şi nu i-a dat bebeluşului - o fetiţă, căreia anchetatorii i-au spus “Alexandra” - nicio şansă. A ucis-o pe micuţă cu cruzime, apoi a aruncat-o în veceul din curte. “Gata, am scăpat!”, a spus criminala de la Pitulaţi după ce i-a luat viaţa bebeluşului căruia tot ea îi dăduse viaţă. După nouă luni, însă, a fost chemată să dea socoteală pentru faptele ei, pentru că poliţia aflase ce s-a întâmplat. După deshumarea cadavrului, mama criminală a fost luată la întrebări în legătură cu faptele ei, însă nu a avut remuşcări şi nu a vărsat o lacrimă pentru că a luat o viaţă de copil. A spus doar: “Nu mi-am dat seama ce fac!”

Pentru probarea acuzaţiilor, oamenii legii i-au interceptat Mariei convorbiile telefonice.

 

Pereche criminală la Pitulaţi

Maria Iacob (Asan) a devenit concubina lui Marian Iacob, din satul Pitulaţi, comuna Scorţaru Nou, în anul 2009. A locuit împreună cu concubinul în casa bunicii paterne, Luxiţa Iacob, şi au avut împreună doi copii: Maria (născută în aprilie 2012) şi Gabriel (născut în noiembrie 2013).

În ziua de 29 iunie 2014, Marian Iacob a fost arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (LCM) şi a fost ulterior condamnat, urmând să-şi execute pedeapsa în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi. Îndrăgostită lulea de bărbatul care luase viaţa unui consătean, Maria s-a căsătorit cu Marian când acesta era încarcerat (pe data de 28 octombrie 2015) adoptând cu acest prilej numele soţului, “Iacob”. Dar Maria îşi înşela bărbatul la greu şi tot satul ştia acest lucru. După aceea, a rămas grea cu unul dintre “armăsarii” din sat. Procurorul criminalist Mircea Ciutac, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila preciza la finele anchetei penale:

“După încarcerarea lui Iacob Marian, inculpata Iacob Maria a continuat să locuiască împreună cu copiii la domiciliul martorei Iacob Luxiţa (bunica lui Marian - n.r.). De-a lungul timpului, inculpata a început să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi , conduita sa fiind de notorietate în cadrul comunităţii. La sfârşitul primăverii şi în prima parte a verii anului 2015, a devenit evident că inculpata era însărcinată şi că încerca să ascundă sarcina, în sensul că purta haine largi, îşi înfăşura un brâu peste abdomen şi se îmbrăca nefiresc de gros pentru acea perioadă caldă. Atât sarcina avansată, cât şi eforturile inculpatei de a o ascunde au fost însă remarcate de întreaga comunitate”.

 

“Gata, am scăpat!”

Lucrurile scăpaseră de sub control şi toată lumea o arăta pe “Anuţa” cu degetul. Iar la un moment dat, a trebuit să nască.

În seara zilei de 20 iulie 2015, Maria i-a spus bunicii Luxiţa că urmează să nască. Bătrâna n-a chemat ambulanţa, dar a chemat-o pe vecina sa, Săndiţa, zisă “Cuţa” ca să le dea o mână de ajutor. Săndiţa i-a spus Mariei să cheme mai degrabă o ambulanţă, ca să nască în condiţii normale. I-a spus, totodată, că vorbise cu o familie din Pitulaţi, dispusă să preia copilul şi să-l crească, astfel încât păcatul “Anuţei” să nu ajungă la urechile soţului înşelat. Dar n-a fost să fie aşa.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 21/22 iulie 2015, femeia adulteră avea să nască. A născut o fetiţă perfect sănătoasă (fapt confirmat de raportul medico-legal) pe care, însă, n-a lăsat-o să trăiască decât câteva minute. 

Astfel, simţind că i-a venit sorocul, Maria i-a spus Luxiţei că naşte, iar aceasta a trimis-o într-o bucătărie amenajată în curtea gospodăriei, ca să n-o audă ceilalţi doi copii, care, în acel moment, dormeau. Bătrâna n-a chemat nici de data aceasta ambulanţa, însă a ajutat cum a putut: a pus apă caldă într-o albie şi a aşezat-o lângă patul Mariei, care intrase în travaliu. Procurorul de caz precizează:

“Inculpata Iacob Maria a născut o fetiţă vie care plângea şi care, potrivit declaraţiilor martorei Iacob Luxiţa, căuta să sugă. Martora s-a întors în încăperea în care dormea împreună cu ceilalţi doi copii, iar inculpata a înfăşurat nou-născuta într-un scutec alb, apoi a introdus-o într-o sacoşă de plastic, într-o sacoşă din rafie şi în final într-un sac din plastic în care a mai pus şi o cărămidă, după care a aruncat copilul în closetul amenajat în curte. În continuare, inculpata s-a pregătit să-şi viziteze concubinul (!) la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, apoi s-a dus la Iacob Luxiţa, căreia i-a spus: «Gata, am scăpat!» şi i-a povestit despre uciderea copilului”.

 

Criminala, rănită grav pe când se întorcea de la puşcărie!

La doar patru ore de la comiterea oribilei fapte, lehuza şi-a pus straie curate şi s-a dus să-şi viziteze soţul la puşcărie, ca şi cum peste noapte nu s-ar fi întâmplat nimic.

Astfel, în dimineaţa zilei de 22 iulie 2015, în jurul orei 8:00, Maria Iacob a plecat la Penitenciarul Galaţi, împreună cu trei rude. La întoarcere, însă, avea să se confrunte cu pedeapsa divină. Procurorul care a instrumentat dosarul crimei de la Pitulaţi precizează: 

“La întoarcere, pe raza localităţii Mărtăceşti (comuna Siliştea), autoturismul cu care se deplasau persoanele susmenţionate (inclusiv Maria Iacob - n.r.) a fost implicat într-un accident rutier, în urma căruia a suferit leziuni grave în zona feţei, fiind transportată cu ambulanţa de la locul accidentului la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, iar apoi la Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială «Prof. Dr. Dan Theodorescu» Bucureşti. Din actele medicale întocmite de unităţile sanitare care i-au acordat îngrijiri medicale inculpatei rezultă că aceasta nu a relatat despre naştere şi nu a solicitat tratament adecvat unei lehuze”. Luxiţa, însă, care ştia ce făcuse Maria, nu putea să tacă.

După câteva zile, Luxiţa Iacob i-a povestit despre crimă vecinei Săndiţa Baciu. Totodată, în ianuarie 2016, i-a relatat adevărul mamei inculpatei care aflând cele întâmplate a acoperit cu un strat de vată tapiţeria patului în care născuse mama criminală şi care rămăsese murdar. Cam în aceeaşi perioadă, au aflat despre fapta strigătoare la cer şi unchii “Anuţei”. Ştiau mai toate rudele, dar niciuna n-a turnat-o la poliţie. A făcut-o Luxiţa Iacob, după nouă luni de la tragedie.

Femeie religioasă, bătrâna Iacob n-a mai suportat să aibă conştiinţa încărcată şi, în Postul Mare, s-a dus şi a reclamat-o pe Maria la poliţie. Fusese internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila în perioada 7 - 20 martie 2016, iar după externare le-a povestit tuturor rudelor, fii şi nurori, despre crima din vară. Iar în aprilie, s-a prezentat la poliţie şi a relatat despre toate păcatele Mariei Iacob, soţia nepotului Marian.

 

Maria a încercat să scape basma curată. Poliţiştii i-au “ascultat” telefonul mobil

La jumătatea lunii aprilie 2016, ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ şi agenţii Postului de Poliţie Comunal Scorţaru Nou, împreună cu procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, au declanşat cercetările în cazul crimei de la Pitulaţi, pentru a putea proba acuzaţiile. Cu acest prilej, a fost vidanjat closetul din curtea familiei Iacob, unde se bănuia că fusese aruncat bebeluşul.

Nu mică le-a fost mirarea anchetatorilor când au descoperit cadavrul micuţei “Alexandra”, aflat în stare avansată de putrefacţie, înfăşurat în scutecul alb, punga de plastic, sacoşa de rafie şi sacul de plastic în care se afla şi cărămida pusă de mama criminală. În acea perioadă, Maria Iacob nu mai locuia în satul Pitulaţi, ci în judeţul Galaţi, la domiciliul noului ei concubin, Mihăiţă.

În zilele care au urmat, poliţiştii, coordonaţi de procurorul criminalist, au audiat rudele Mariei Iacob, care, în prima fază a anchetei, i-au luat apărarea şi au minţit cât au putut în declaraţii. La sfârşitul lunii august 2016, martorii din dosarul crimei de la Pitulaţi au fost audiaţi din nou şi au revenit asupra declaraţiilor, povestind, fiecare, ce ştia în legătură cu uciderea micuţei. Numai aşa au scăpat de dosar penal, pentru că oamenii legii intenţionau să-i ancheteze şi pe ei pentru comiterea infracţiunii de nedenunţare, prevăzută şi pedepsită de art. 266 Cod penal.

Cum acuzaţiile puse pe seama inculpatei Maria Iacob trebuia probate, anchetatorii i-au interceptat acesteia, o bună perioadă de timp, convorbirile telefonice. Procurorul de caz precizează:

“Din conţinutul convorbirilor telefonice purtate, anterior depistării, cu rudele sale apropiate rezultă că, la indicaţiile mamei, inculpata Iacob Maria urma să declare că pe nou-născută a înfăşurat-o Iacob Luxiţa, eventual împreună cu vecina «Cuţa» (aşa cum, de altfel, a şi declarat) şi că inculpata este persoana care a aruncat copilul în closet. (...) Inculpata Iacob Maria intenţiona să proiecteze responsabilitatea asupra cât mai multor persoane («Îi trag pe toţi după mine!») iar după arestare mai rezultă încercarea inculpatei ca, prin intermediul concubinului actual şi al mamei sale, să o determine pe Iacob Luxiţa să-şi asume săvârşirea faptelor”. La un moment dat, mama criminală i-a spus concubinului ei: “Să se ducă mama să vorbească cu baba, să-i spună să ieie asupra ei tot!”.

Dar laţul se strângea tot mai mult în jurul femeii acuzate de crimă. Maria Iacob a fost reţinută în ziua de 21 aprilie 2016, iar a doua zi a fost arestată preventiv, pentru săvârşirea infracţiunior de omor şi profanare de cadavre. De atunci, n-a mai ieşit din puşcăria pentru femei.

Mai trebuie precizat faptul că, în timpul urmăririi penale, criminala de la Pitulaţi a fost supusă unei expertize medico-legale psihiatrice, care a stabilit fără nicio tăgadă că are discernământul păstrat în raport cu faptele comise. Maria a avut şi o scuză pentru că a ucis un copilaş nevinovat: “Nu mi-am dat seama ce fac!”

După arestarea Mariei Iacob, autorităţile i-au luat copiii şi i-au dat în îngrijire bunicii paterne, Valentina I.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro