Mega-furt în familie la CAR Pensionari | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Contabilele surori care au falsificat 258 contracte de împrumut

Mega-furt în familie la CAR Pensionari

* în perioada anilor 2004 - 2011, contabila șefă de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor “Ana Aslan” Brăila și sora sa, în calitate de contabil, au sustras și folosit în interes personal sumele de bani aferente unui număr de 258 de contracte de împrumut * prejudiciul total cauzat părții civile CARP Brăila se ridică la suma de 1.467.000 lei * procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au definitivat cercetările în acest caz complex și au dispus trimiterea în judecată a inculpatelor I.L. de 67 de ani și L.G. de 63 de ani pentru infracțiunile de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată * din ianuarie 2004 (primul contract falsificat) și până în decembrie 2011 (ultimul contract falsificat), contabilele au coordonat un grup de persoane format din rude, vecini și foști colegi de serviciu și prin mijloace frauduloase și-au însușit banii din patrimoniul CARP Brăila

 

Delapidare la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor “Ana Aslan” Brăila. Ani la rând, cele două contabile, care erau surori, au lucrat mână în mână și au încheiat contracte de împrumut falsificate, în numele unor pensionari care erau membri CAR dar care nu aveau habar de aceste împrumuturi. Întreaga afacere care aducea bani contabilelor a ieșit la suprafață, asta după ce unii pensionari s-au trezit chiar cu popriri pe pensii deoarece nu au achitat împrumuturile. Și nu e vorba despre două sau trei contracte de împrumut falsificate, ci despre nu mai puțin de 258 contracte încheiate în decursul a șapte ani, prejudiciul cauzat CARP Brăila ridicându-se la suma de 1.467.000 lei.

După cum se arată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul (PT) Brăila, în sarcina inculpatelor I.L. și L.G. se reține faptul că, în perioada anilor 2004 - 2011, ambele având calitățile de contabil și contabil șef în cadrul CARP “Ana Aslan” Brăila, în mod repetat și în baza aceleași rezoluții infracționale, precum și în baza unei înțelegeri anterioare și bilaterale, au sustras și folosit în interes personal sumele de bani aferente unui număr de 258 de contracte de împrumut. Astfel, inculpatele au cauzat părții civile CARP “Ana Aslan” Brăila un prejudiciu total de 1.467.000 lei, falsificând în acest scop mai multe contracte de împrumut, documentele aferente acestora, semnăturile titularilor de contract precum și pe cele ale unor giranți.

Potrivit procurorului de caz, în luna decembrie 2011 organele de urmărire penală au fost sesizate prin plângerea persoanei vătămate Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor “Ana ASlan” Brăila prin care s-a solicitat efectuarea de cercetări cu privire la numitele L.G. (contabil șef) și I.L. (contabil) pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Ulterior, la sfârșitul lui februarie 2012, persoana vătămată CARP a solicitat efectuarea de cercetări față de o altă salariată. În perioada următoare au fost formulate mai multe plângeri de către membrii CARP prin care s-a reclamat întocmirea “în fals” pe numele acestora a unor contracte de împrumut de către făptuitoarele menționate.

Primul semnal care a evidențiat faptul că în cadrul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Brăila se săvârșesc fapte de natură penală, arată anchetatorii, a fost în cursul lunii februarie 2007, când două angajate au sesizat conducerea CARP cu privire la faptul că salariata I.L., ce avea funcția de contabilă principală, în mod frecvent și într-o perioadă îndelungată, a sustras cererile de împrumut ale membrilor CAR ce erau aprobate la plată și prin modificarea datei de planificare la plată membrilor CAR a încasat împrumuturile de la casierie.

Conducerea CARP Brăila a dispus comisiei de cenzori efectuarea de verificări. Președintele CARP Brăila, D.I., care a preluat funcția din octombrie 2011, a primit o sesizare din partea unui membru CAR care a spus că i-a fost schimbat carnetul de membru de către salariata I.L. cu unul în care erau consemnate date greșite, astfel că a procedat personal la verificarea situației. S-a constatat că persoana în cauză figura cu un împrumut în data de 27.11.2009 despre care nu avea cunoștință, fapt pentru care au fost demarate verificări de către comisia de cenzori. Au ieșit la iveală alte nereguli.

După cum arată procurorii, în decembrie 2011, conducerea CARP a luat cunoștință de la un membru al CAR că era planificat în decembrie 2012 să ridice împrumutul contractat și că la casierie încă nu îi figura contractul de plată, astfel că în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acest contract figura plătit încă din noiembrie 2011 în baza unei delegații fictive.

Potrivit anchetatorilor, a mai fost depistat un cetățean în aceeași situație, cu împrumut achitat anterior unui delegat fictiv. Șeful CAR a convocat de urgență Consiliul Director care a aprobat plata împrumuturilor către titularii de contracte menționați în referatul întocmit de L.G. , plată care să se facă pe bază de dispoziție de plată.

 

Contabila a recunoscut că și-a însușit cuantumul unor împrumuturi

Potrivit unei declarații din decembrie 2011 înregistrată la CARP Brăila, arată procurorii, inculpata I.L. a recunoscut că și-a însușit cuantumul unor împrumuturi ale “diverșilor membri” ai CARP de la casieria unității “pe bază de  delegații”. Aceste delegații au fost semnate și a fost aplicată viza CFP (control financiar preventiv) de către contabilul șef L.G. care semna de drept.

În continuare, inculpata I. L. a precizat că sumele de bani însușite au fost folosite pentru a plăti alți membri CARP. După cum arată anchetatorii, inculpata L.G. a mai întocmit referate în cursul lunii decembrie 2011 prin care a solicitat plata din nou a împrumuturilor din casierie unor membri CAR , menționând că sumele vor fi recuperate de la I.L. care a recunoscut vina. “Urmare acestui fapt, conform notei de constatare din ianuarie 2012 a comisiei de cenzori, la un număr de 105 contracte de împrumut încheiate în cursul lunii noiembrie 2011, unde I.L. întocmise în fals delegații și însușise banii cu complicitatea mai multor persoane care au ridicat banii de la casierie, CARP Brăila a achitat din nou în cursul lunii decembrie 2011 prin dispoziție de plată, direct titularilor de contract, suma totală de 546.920 lei. Fiind extinse verificările efectuate de CARP Brăila, prin nota de constatare a Comisiei de cenzori din februarie 2012, au fost identificate 107 contracte de împrumut încheiate în lunilor octombrie - noiembrie 2011 care sunt anexate delegații fictive întocmite de I.L. și semnate de contabilul șef L.G. prin care în cursul lunii noiembrie 2011 au însușit din casierie, cu complicitatea unor persoane, suma de 487.600 lei. Prin nota comisiei de cenzori din mai 2012 au fost identificate 146 contracte de împrumut încheiate în perioada septembrie - octombrie 2011 la care erau, de asemenea, anexate delegații fictive întocmite de I.L. în baza cărora și-a  însușit din casierie suma de 722.800 lei”, se arată în rechizitoriul de trimitere în judecată.

După cum arată anchetatorii, din actele de urmărire efectuate și în baza nenumăratelor plângerilor din partea membrilor CARP, a rezultat că din luna ianuarie 2004, când a fost primul contract falsificat, și până în luna decembrie 2011, când a fost ultimul contract falsificat, inculpata I.L. și sora sa L.G., au organizat și coordonat un grup de persoane format din rude, vecini și foști colegi de serviciu și prin mijloace frauduloase au însușit în mod continuu și sistematic suma totală de 1.467.900 lei din patrimoniul CARP Brăila.

 

Persoane care figurau ca titular sau girant nu aveau habar de împrumut

Procurorii din cadrul PT Brăila mai arată că au fost efectuate verificări de către CARP Brăila asupra contractelor la care nu era restituit împrumutul, iar persoanele care figurau titular sau girant la contractele în cauză au susținut că nu au cunoștință și nu au semnat acele contracte. Ulterior, cei în cauză au formulat plângeri penale. “Urmare a înregistrării unui număr total de 204 plângeri penale ale membrilor CARP ori rude ale acestora împotriva salariaților CARP Brăila, cât și a notelor de constatare înaintate de CARP Brăila în completare la plângerea inițială, a rezultat că sunt un număr de 258 de contracte de împrumut despre care atât titularii, ori giranții care figurează în aceste contracte, au reclamat și au declarat că sunt falsificate, nu s-au prezentat la CARP să semneze aceste contracte și nu au beneficiat de împrumuturile în cauză”, arată anchetatorii.

La dosar au fost comunicate, defalcat pe fiecare titular de contract, sumele  acordate conform contractului, acestea fiind destul de mari după cum se arată în situația atașată la dosarul de urmărire penală. Este vorba despre împrumuturi care pornesc de la 2.500 lei și ajung până la 10.000 lei.

Potrivit anchetatorilor, s-a mai constatat că numita L.G. , în mod frecvent, sub pretextul deschiderii serverului instituției, se prezenta la serviciu înaintea tuturor angajaților CARP Brăila, deschidea programul de contabilitate și opera modificări ale fondurilor sociale la anumiți membri CARP Brăila, astfel că pe numele acestora să se poată întocmi contracte de împrumut fictive.

Deși pentru un împrumut la CAR era nevoie ca fondul minim să fie de 1/4 din împrumut, se arată în rechizitoriul de trimitere în judecată, totuși unii membri figurau cu împrumut de 10.000 lei, deși aveau ca fond social la data împrumutului 11.00 - 12.00 lei.

Din declarațiile martorilor a rezultat faptul că inculpatele falsificau contracte de împrumut folosind datele de stare civilă ale unor persoane care fie nu aveau calitatea de membru CARP, ori ale unor membri CARP care lăsau carnetele de membru în posesia inculpatei I. L. sau măreau suma împrumutată.

După cum arată procurorii, majoritatea membrilor CARP au declarat că pur și simplu nu au solicitat împrumuturile ce figurează pe numele lor, că nu își recunosc semnăturile de pe contracte și de pe documentele aferente și că nu au împuternicit pe nimeni să ridice sume de bani de la casieria CARP.

Membrii CARP au spus în fața anchetatorilor că nu îi cunoșteau nici pe giranții care au semnat în “favoarea lor” pentru obținerea unor împrumuturi.

O parte dintre martorii audiați au spus că știau că I. L. se ocupa de întocmirea contractelor, ocolind astfel birocrația din cadrul CARP.

Unii dintre membrii CARP, deși luau cu împrumut anumite sume de bani, ulterior aflau că au mai contractat un împrumut despre care nu știau nimic și astfel li s-a aplicat măsura asiguratorie a popririi pe pensie pentru recuperarea prejudiciului.

În rechizitoriul de trimitere în judecată al PT Brăila se arată că, inițial, au fost efectuate cercetări față de mai multe persoane suspecte în această cauză, însă prin ordoonanță a procurorului s-a dispus clasarea cauzei față de celelalte persoane, în noiembrie 2020. Din probatoriul administrat în cauză s-a constatat faptul că activitatea infracțională a fost condusă de cele două inculpate, astfel că nu s-a putut identifica în sarcina altor persoane vreo conduită care să aibă semnificație penală și să se probeze sustragerea vreunei sume de bani, fiind dispusă clasarea. Din declarațiilor mai multor coinculpați, arată procurorii, s-a constatat că aceștia au comis anumite fapte fără vinovăție.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro