Meseriaşi lăsaţi fără sculele şi uneltele cu care lucrau într-o casă aflată în renovare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Meseriaşi lăsaţi fără sculele şi uneltele cu care lucrau într-o casă aflată în renovare

• hoţul a fost prins după câteva luni

 

Ca să facă rost de bani, un minor a dat iama într-o casă aflată în construcţie şi a furat mai multe unelte de valoare. Hoţul a fost prins după câteva luni de la comiterea faptei.

Zilele trecute, poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale l-au identificat pe un minor de 15 de ani, bănuit că în perioada 12-14 septembrie 2016, prin escaladarea unui gard, a pătruns pe o uşă neasigurată într-un imobil din municipiu. Acesta se afla în renovare şi “vizitatorul” a sustras o bormaşină, un polizor şi un ferăstrău vertical. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro