Metoda «Pomana», în expansiune! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Metoda «Pomana», în expansiune!

După Metoda "Accidentul" şi aceea a "Încărcării telefonului", escrocii au găsit o nouă formă de a face bani nemunciţi păcălind îndeosebi vârstnicii singuri care nu numai că nu-s la curent cu noutăţile fiindcă nu "consumă" ştiri, dar mai sunt şi naivi şi-i duc pe ţepari direct la dulapul cu bani.
Se întâmplă şi în Brăila, unde numai în ultimele două luni, trei pensionari care ţineau valori la saltea au rămas fără banii pentru zile negre, după ce au deschis uşa unor escroace care aplică aşa numita Metodă "Pomana". Infractorii sunt permanent în pas cu tehnicile de escrocare, motiv pentru care reuşesc să păcălească în doar câteva minute un pensionar naiv care le deschide drumul spre bani.
Este şi cazul unei femei de 83 de ani din Brăila, care pe 24 martie, în jurul orei 9.30, a primit vizita a două femei ce i-au adus nişte fructe "de pomană", dar au lăsat-o muritoare de foame, luându-i pensia de 1.200 lei recent încasată, dar şi economiile, aproape 10.000 lei.
Momeala: fructe şi o bancnotă de 200 de lei
"A venit întâi o femeie bruneţică, de vreo 20 şi ceva de ani, până în 30, că stă la etajul întâi la noi în bloc şi că mi-a adus pomană, nişte banane şi portocale, nu le-am mâncat nici acum, sunt acolo pe masă, mi-a zis părintele să le arunc", ne-a povestit femeia.
Ulterior, potrivit spuselor victimei, în casă ar mai fi intrat o femeie tânără, "blondă, de vreo 30 de ani", care ar fi supravegheat-o pe prima.
"Acea brunetă a scos o bancnotă de 200 de lei şi a zis că îmi dă mie o sută, dar să-i dau rest. Am vrut să-i dau două bancnote de 50 de lei, dar a cerut una albastră, iar eu m-am dus la dulap, unde aveam economiile, parcă mi se pusese o ceaţă pe ochi şi i-am dat bani de acolo. Apoi m-a dus din nou în bucătărie şi mi-a zis să spun o rugăciune, n-am mai pomenit aşa ceva, dar am zis, timp în care cealaltă cred că a luat banii. Nu ştiu cum au făcut, dar au plecat şi cu pensia, şi cu banii din dulap, şi cu bancnota de 200 de lei", ne-a mai spus femeia.
Caz tipic de înşelăciune, metode adaptate situaţiei victimelor
Curios lucru, deşi cunoştea faptul că la etajul întâi nu locuia nimeni, octogenara s-a lăsat încântată de "pomana" escroacelor. Metoda nu este nouă la nivel de România, se aseamănă cu aceea a "ajutorului fals" oferit de primării, dar este adaptată.
O mărturisire a unei escroace, relatată, zilele trecute, în cadrul unei emisiuni TV a unui post central şi moderată de un fost ofiţer criminalist, dezvăluia faptul că în România există multe grupuri de femei "migratoare" care aleg victimele singure în baza tabelului de la parter şi care-şi perfecţionează metoda în funcţie de starea acesteia: "Ne ducem la apartamentele în care locuieşte o singură persoană, de regulă este o persoană în vârstă".
"Dacă nu au bani nu le lăsăm nimic, nici măcar alimentele, dacă au, le lăsăm. În timp ce una o ţine de vorbă pe victimă, cealaltă caută. De regulă, oamenii ţin banii în dulap, între cărţi. Dacă există posibilitatea ca victima să surprindă fapta, cealaltă vorbeşte mai tare şi o avertizează prin limbaj pe «operatoare» de pericol", a fost mărturia unei tinere condamnate pentru escrocherii de acest fel.
Avertismentele poliţiştilor, pe cât de frecvente, pe atât de neglijate
Cel puţin o dată pe săptămână poliţiştii brăileni transmit note de presă de prevenire şi combatere a acestor fapte. Cu toate acestea, informaţiile ajung greu sau deloc la persoanele vizate. "Eu nu am ştiut că se poate întâmpla aşa ceva, nu mă uit la ştiri la televizor. Dar, de acum, să ştie şi alţii...", a adăugat interlocutoarea.
De regulă, bătrânii nu frecventează spaţiile publice şi nici nu citesc presa, astfel că, n-ar fi rău, ca măcar aceia mai tineri din proximitatea lor să le povestească aceste păţanii.
"Scăderea veniturilor odată cu pensionarea, corelată cu nivelul redus de informaţii privind regimul ajutoarelor material acordate de autorităţi persoanelor cu venituri modeste fac din vârstnici o categorie de populaţie vulnerabilă în faţa escrocilor, cărora ajung să le încredinţeze sume de bani din dorinţa de a beneficia de diferite avantaje", este parte dintr-un avertisment emis de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, la finele lunii martie. Cert este că autorităţile avertizează faptul că ajutoarele nu se acordă la domiciliu.
Printr-o situaţie similară a trecut şi un brăilean de 78 de ani, care a fost înşelat cu 500 de lei, de către un necunoscut care s-a dat drept angajat al Primăriei şi care s-a oferit să-l ajute cu alimente. Aici, naivitatea victimei a constat în aceea că aceasta "i-a împrumutat" escrocului banii, urmând ca acesta să i-i returneze în momentul primirii alimentelor.
Aşadar, aviz celor care încă mai cred în "cioara de pe gard" şi "moaca fără plată"!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro