Metoda «premiul». Condamnat pentru că i-a înhăţat unei tinere banii de la nuntă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Metoda «premiul». Condamnat pentru că i-a înhăţat unei tinere banii de la nuntă

Sentinţă în procesul recidivistului care a escrocat o tânără din judeţul Iaşi, lăsând-o fără zestre. Daniel Manole, în vârstă de 36 de ani, recidivist cu o "coadă" de 1.309 zile de închisoare, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 6 luni plus 1.762 de zile de închisoare (rămase dintr-o condamnare anterioară, plus sporuri) pentru înşelăciune. Prin aceeaşi sentinţă - rămasă definitivă la Curtea de Apel Galaţi - Daniel-Constantin Mercaş, 26 de ani, a primit 2 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru complicitate la înşelăciune. Condamnat deja pentru fapte asemănătoare, Manole a reuşit să o păcălească pe o tânără din judeţul Iaşi, pe care a sunat-o din penitenciar. El i-a spus victimei că a câştigat un premiu în bani şi un autoturism BMW, convingând-o să-i trimită unui complice de la Brăila banii pe care-i strânsese la nuntă.

S-a dat drept angajat al "Altex România"

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în dimineaţa zilei de 17 noiembrie 2012, în jurul orei 8:00, Maria Mădălina P., din Bivolari, judeţul Iaşi, a primit un mesaj pe telefonul mobil, prin care era informată că a câştigat un premiu de 10.000 euro şi un telefon mobil Nokia N9, cu prilejul împlinirii a 20 de activitate a companiei Altex România. În realitate, mesajul fusese trimis de recidivistul Daniel Manole, deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.
Bucuroasă nevoie mare, tânăra a apelat numărul de telefon indicat în mesaj, pentru a afla detalii. I-a răspuns puşcăriaşul Manole, care s-a dat drept "Teodorescu, angajat al Altex România" şi care a anunţat-o că a fost desemnată fericita câştigătoare a premiului. Acesta i-a mai spus că, pentru ridicarea premiului, trebuie să plătească un comision de 800 de lei prin serviciul Western Union şi i-a solicitat datele personale de identificare.
Convinsă că a intrat în posesia premiului, Maria - care tocmai ce se căsătorise - a luat un autoturism "la ocazie" şi s-a deplasat în municipiul Iaşi, menţinând totodată legătura telefonică cu escrocul de la penitenciar. Ea a mers iute la o bancă de pe B-dul Poitiers şi a trimis 800 lei pe numele lui Daniel-Constantin Mercaş, din Brăila, complicele deţinutului. Manole i-a spus că trebuie să mai efectueze un transfer, de 7.200 lei, reprezentând "impozitul" pentru suma câştigată. Când victima i-a spus că mai are la ea 1.100 de lei, recidivistul i-a spus să-i trimită pe aceia şi să aducă de acasă restul până la 7.200 lei.
În loc să se potolească şi să anunţe poliţia, Maria a luat un taxi şi s-a dus în Bivolari, de unde a luat banii strânşi la nuntă, 19.200 lei, apoi s-a întors la bancă. Le-a trimis escrocilor restul de 6.100 lei, după care a fost contactată, din nou, de Manole. Escrocul i-a spus că
premiul s-a mărit şi a ajuns la 25.000 euro şi un autoturism BMW, dar că pentru a intra în posesia lui, trebuie să trimită suma de 15.000 lei, impozitul aferent şi banii necesari la întocmirea actelor. Când victima i-a transmis că mai are 7.000 de lei la ea, Manole i-a spus să-i trimită respectiva sumă, urmând ca diferenţa de până la 15.000 lei să fie completată de inculpat şi restituită de Maria după ridicarea "premiului".
La ora 17:00, tânăra a mai trimis 7.000 de lei pe numele lui Mercaş. După această ultimă tranzacţie, recidivistul i-a transmis tinerei ca întreaga documentaţie aferentă transferurilor de bani făcute în acea zi să o pună într-o cutie poştală de la un bloc oarecare, urmând să-i comunice inculpatului adresa, pentru ca acesta să trimită un curier, să o ridice.La urmă, Manole i-a transmis tinerei un cod cu ajutorul căruia putea să revendice premiul. Când s-a prezentat cu respectivul "cod" la ghişeul unităţii bancare, Maria din Bivolari a aflat că nu poate ridica niciun ban. L-a apelat din nou pe Manole, însă acesta n-a mai răspuns la telefon. În total, tânăra a pierdut 15.000 de lei, înainte să se adreseze poliţiei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro