* Ministerul Sănătății propune ca farmaciile comunitare și oficinile comunitare rurale să poată desfășura activități de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2, informează Agerpres
Conform proiectului de ordin publicat pe site-ul ministerului, Direcția de sănătate publică județeană sau a municipiului București emite un acord temporar de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2, în format electronic.
Zona destinată activității de testare rapidă antigenică pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 este organizată pe o suprafață delimitată, destinată exclusiv acestui proces și trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulativ:
- este amplasată într-un perimetru ce poate fi aerisit corespunzător prin deschiderea unei ferestre sau prin utilizarea unui alt sistem de ventilație;
- este dotată cu mobilierul necesar - masă de lucru placată cu materiale lavabile ușor de curățat și dezinfectat, scaun, recipiente pentru colectarea deșeurilor biologice rezultate din activitatea de testare;
- are o suprafață de minim 4 mp utili, delimitată de spațiul oficinei (poate exista posibilitatea separării prin instalarea unui/unor paravane opace).
Farmaciștii care fac testele vor purta obligatoriu mască, vizieră, mănuși și halat de unică folosință
Proiectul mai prevede că, în situația în care nu există posibilitatea îndeplinirii acestor condiții, farmacia sau zona destinată activității de testare rapidă poate fi organizată prin amplasarea unor corturi sau cabine de testare izolate.
„Personalul implicat în activitatea de testare va purta obligatoriu echipament de protecție compus din: mască chirurgicală/FFP2/FFP3, vizieră/ochelari de protecție, mănuși de examinare de unică folosință, halat de unică folosință”, se arată în proiectul de ordin.
Instruirea personalului implicat în activitatea de testare va fi organizată de către Direcția de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, în colaborare cu Colegiul Farmaciștilor din România.
„Farmaciile comunitare/oficinele comunitare rurale au obligația de a raporta zilnic către Direcțiile de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, în format electronic, rezultatele tuturor testelor efectuate și situația stocurilor de teste rapide antigenice", se mai arată în proiectul Ministerului Sănătății.