Distribuitorii sustin ca nu mai pot continua sa cumpere medicamentele in euro si franci elvetieni la nivelul pe care aceste monede il aveau in luna mai 2007, motiv pentru care au actionat in instanta Ministerul Sanatatii pentru decizia luata si sustin ca se vor adresa si Comisiei Europene, pe motiv ca actiunile Guvernului duc distribuitorii spre faliment.
Ministrul Eugen Nicolaescu asigura populatia ca nu vor fi situatii de criza
Pe de alta parte, Ministerul Sanatatii nu vrea sa scumpeasca medicamentele, considerindu-se aparatorul drepturilor pacientilor. Ieri, ministrul Eugen Nicolaescu a transmis un comunicat de presa potrivit caruia se considera obligat sa asigure accesul pacientilor la tratament si implicit, sa mentina sau sa diminueze pretul medicamentelor. "In nici un caz nu voi accepta scumpirea nejustificata a medicamentelor, oricita presiune mediatica s-ar exercita asupra noastra. Distribuitorii de medicamente trebuie sa inteleaga ca nu vom ceda santajului si amenintarilor. De asemenea, vreau sa-i rog pe cetateni sa nu se lase manipulati de cei ce lanseaza ideea ca farmaciile si spitalele nu vor mai avea medicamente. Este falsa aceasta informatie si cine o lanseaza manipuleaza. Spitalele sint obligate sa aiba stocuri de medicamente pentru trei saptamini. De asemenea, si farmaciile cu circuit deschis, aflate in relatie contractuala cu casele de asigurari de sanatate, dar si farmaciile din spitale au aceeasi obligatie", sustine ministrul Sanatatii.
In opinia sa, distribuitorii se pling ca au inregistrat pierderi de 20 milioane de euro, dar nu spun si cit au cistigat pina in septembrie, in perioada in care au livrat medicamente la cursul valutei de 3,33 lei, in timp ce cursul euro a ajuns in lunile de vara si la 3,1 lei.
Mai mult decit atit, Nicolaescu apreciaza ca marile discutii pe care le provoaca distribuitorii sint incorecte, avind in vedere
corectitudinea si chiar generozitatea MSP atunci cind acestora li s-au platit toate datoriile din anii trecuti.