Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ au fost decoraţi de preşedintele Băsescu pentru câştigarea Cupei UEFA | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ au fost decoraţi de preşedintele Băsescu pentru câştigarea Cupei UEFA


Imediat după intonarea imnului naţional, Mircea Lucescu a primit din partea şefului statului Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de cavaler, în timp ce fundaşul în vârstă de 28 de ani a fost răsplătit cu Ordinul "Meritul Sportiv" clasa a III-a, asta după ce preşedintele semnase decretul privind oferirea celor două distincţii încă de pe 22 mai.
"Despre Raţ, dar în mod deosebit despre Mircea Lucescu nu se mai poate spune mare lucru. Dincolo de ce ştiţi voi, vreau să vă spun că m-a impresionat extraordinar gestul lui Mircea Lucescu de a purta tricolorul la Istanbul, după câştigarea Cupei UEFA. A confirmat o dată în plus ceea ce a făcut toată viaţa lui. Pentru ce aţi făcut voi doi, pentru respectul pe care l-aţi adus românilor, vă mulţumesc, şi am dorit ca acest moment festiv să existe", a spus Băsescu imediat după ce i-a decorat pe cei doi.
Preşedintele României a adăugat că şi-ar fi dorit ca în sală să fie prezent, printre invitaţi, şi tehnicianul Unirii Urziceni, Dan Petrescu. "Ar fi fost bine dacă ar fi fost aici şi Dan Petrescu, pentru că alături de Răzvan Lucescu, va prelua ştafeta înaltei moralităţi de la Mircea Lucescu".
Însoţit de întreaga familie în frunte cu soţia sa, Neli, şi fiul său, Răzvan, Mircea Lucescu a fost vădit emoţionat de primirea distincţiei. "Nu aş vrea să uit pe nimeni în acest moment festiv. Vă mulţumesc din suflet şi mă simt onorat pentru această distincţie. Mă simt cu adevărat împlinit, eu care de-a lungul întregii mele cariere sportive am încercat să apăr prestigiul acestei ţări. Aş vrea să împart această distincţie cu toţi cei care m-au ajutat să fiu aici", a spus tehnicianul lui Şahtior.
Echipa antrenată de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, la care Răzvan Raţ a fost integralist, a învins pe Werder Bremen, în finala Cupei UEFA, cu 2-1, după prelungiri, şi a câştigat astfel primul trofeu european din istoria clubului. Partida s-a disputat pe stadionul Şukru Saracoglu din Istanbul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro