Mizerabilii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mizerabilii

La Brăila, pe lângă gunoierii firmelor de salubritate, există şi gunoieri "privaţi", proprietari de căruţe sau de cărucioare, pe care mulţi brăileni lipsiţi de bun simţ îi angajează să le care molozul rezultat din renovarea locuinţelor. Nu contează unde, important este ca gunoiul să dispară din faţa uşii! Fiindcă "prestatorii de servicii" nu dau doi bani pe calitatea mediului înconjurător - probabil nici nu au habar că există aşa ceva - molozul este aruncat la marginea oraşului, pe marginea unor şosele, destul de circulate, de altfel. Poliţia Comunitară îi sancţionează cu amenzi pe cei prinşi în flagrant, dar se pare că fenomenul a luat o asemenea amploare, încât a ajuns imposibil de controlat. Pe parcursul săptămânii trecute, s-au aplicat nu mai puţin de 21 sancţiuni. Poliţiştii i-au surprins, de exemplu, pe Ilie Nicolae, 54 ani, Tătaru Marian, 37 ani, şi Vasile Bechiu, 56 ani, în timp ce aruncau 18 saci de moloz pe Şoseaua Naţională Veche, într-un pâlc de pădure. Fiecare a fost amendat cu câte 100 lei. Un alt exemplu: Gheorghe Remus, 19 ani, a fost prins în timp ce arunca trei saci de moloz pe Aleea Mecanizatorilor. A primit amendă de 100 lei.

Bineînţeles, nu doar debarasatorii de moloz sunt de vină pentru aspectul necivilizat al anumitor zone din oraş. Fenomenul este întreţinut şi de cei care refuză să încheie contract de salubritate cu firmele de specialitate, preferând să îşi arunce gunoiul menajer pe marginea străzii. Unul dintre cazuri este al brăileanului Costel Petrea, 52 ani. Acesta arunca o cantitate apreciabilă de gunoi menajer şi resturi vegetale lângă Şoseaua Naţională Veche, din spatele stadionului municipal, când a fost surprins de agenţii comunitari şi amendat cu 100 lei.

Pentru ridicarea periodică a gunoaielor aruncate ilegal de astfel de indivizi, se cheltuie sume considerabile, ce ar fi putut fi folosite în scopuri mai utile pentru comunitate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro