Componenţa acestei comisii a fost decisă joi de Parlamentul European. Din ea vor face parte 45 de eurodeputaţi de la toate grupurile politice. Activitatea comisiei urmează să fie demarată luna viitoare.
La 14 martie, Parlamentul European a decis înfiinţarea unei comisii speciale privind crima organizată, corupţia şi spălarea de bani. Comisia va avea la dispoziţie un an pentru a investiga modul în care crima organizată, inclusiv mafia, se infiltrează în economie, administraţia publică şi sistemele financiare. Totodată, comisia va veni cu propuneri pentru lupta împotriva acestor fenomene.
