ȘTIRE ACTUALIZATĂ Comunicatul Poliției:
La data de 9 ianuarie a.c, în jurul orei 17:00, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Bulevardul Dorobanților a avut loc un accident rutier.
Din primele date se pare că, un bărbat de 63 de ani, din Constanța, în timp ce conducea un autoturism, la ieșirea din parcarea unui magazin, nu ar fi respectat indicatorul "obligatoriu la dreapta" și ar fi efectuat virajul la stânga acroșând un motociclist, de 39 de ani, din Brăila, ce se deplasa dinspre strada Eremia Grigorescu către strada Cloșca.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a motociclistului, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero.
În cauză continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
ȘTIRE INIȚIALĂ Un motociclist în vârstă de 39 de ani a fost fost transportat la spital după ce a fost implicat într-un accident produs în această seară, pe bulevardul Dorobanților. Din spusele martorilor, un autoturism marca Fiat a ieșit de la Kaufland fără a respecta semnificația indicatorului interzis virajul la stânga, a ajuns pe linia de tramvai și a fost lovit de motocicleta care se deplasa regulamentar pe B-dul Dorobanților. Poliția a demarat cercetările la fața locului. Vom reveni cu informații oficale.