• numai în domeniul relațiilor de muncă, în luna martie, au fost efectuate 83 de controale și au fost aplicate 44 de sancțiuni • la opt angajatori sancționați au fost depistate 11 persoane care prestau muncă „la negru”
Bilanț al lunii martie reprezentativ pentru inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Astfel, potrivit inspectorului șef al ITM Brăila, Liviu Arhire, în cursul lunii martie a.c., inspectorii de muncă au efectuat 111 controale și au aplicat un număr total de 79 de sancțiuni în valoare de 382.000 de lei.
„În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat 83 controale și s-au aplicat 44 de sancţíuni, dintre care 22 amenzi în valoare totală de 340.000 de lei. La 8 angajatori brăileni sancționați, au fost depistate prestând muncă nedeclarată 11 persoane, valoarea amenzilor aplicate în acest caz fiind de 220.000 de lei”, a precizat sursa citată.
Principalele deficiențe constatate în cazul relațiilor de muncă (RM): primirea la muncă a persoanelor fără încheierea în formă scrisă a unui contract individual de muncă (munca nedeclarată), primirea la muncă a unei persoane care avea contractul individual de muncă suspendat, acordarea unui salariu net mai mare decât cel constituit şi evidenţiat în ştatele de plată, nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, nerespectarea prevederilor legale privind plata salariului la data stabilită în contractual individual de muncă, neevidenţierea orelor de muncă prestate, netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidenţă a salariaţilor (REVISAL), neînmânarea salariatului, anterior începerii activităţii, a unui exemplar din contractul individual de muncă, nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară.
Tot în luna martie, au fost efectuate 28 de controale în baza Legii nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă (SSM) și au fost aplicate 35 de sancțiuni, din care nouă amenzi în valoare totală de 42.000 de lei.
Principalele deficiențe constatate în domeniul SSM: necomunicarea evenimentului, neasigurarea instruirii în domeniul securității și sănătății în muncă la angajare și periodic, neasigurarea echipamentelor individuale de protecție, neverificarea sistematică și testarea utilajelor, neasigurarea semnalizării de securitate și sănătate în muncă.
Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe de către inspectorii ITM Brăila: „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”, „Activități de jocuri de noroc și pariuri”, „Activități veterinare”, „Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate”.