NATIONAL: PERCHEZIŢII ale procurorilor DNA la ADR Vest, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: PERCHEZIŢII ale procurorilor DNA la ADR Vest, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene

Procurorii DNA fac percheziţii, luni dimineaţă, în Capitală şi în mai multe judeţe, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene, printre instituţiile vizate fiind şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), cu sediul în Timişoara, afirmă surse judiciare.

Potrivit surselor citate, este vorba despre un dosar amplu al DNA central, care vizează fraude cu fonduri europene, iar percheziţii au loc atât în Capitală, cât şi în mai multe judeţe ale ţării.

La Timişoara, în acest dosar au loc cinci percheziţii. Astfel, procurorii DNA şi jandarmii au descins la Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, dar şi la o casă de schimb valutar şi la un hotel din oraş.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro