Un număr de 32 de barje încărcate cu diferite produse sunt blocate pe Dunăre, miercuri, în zona Portului Moldova Veche din judeţul Caraş-Severin, după ce autorităţile sârbeşti au decis oprirea navigaţiei din cauza vântului foarte puternic, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit directorului Căpităniei Zonale Drobeta Turnu Severin, Mihai Ghiba, la kilometrii 1030 - 1032 ai Dunării, în zona localităţii sârbeşti Grădişte şi a localităţii Liupcova din judeţul Caraş-Severin, 32 de nave sunt blocate pe fluviu, navigaţia fiind oprită în zonă de autorităţile sârbeşti, din cauza vântului puternic.
"Ca urmare a furtunilor şi a unui vânt cu valori de până la 100 de kilometri la oră în zona sârbească, în zona localităţii Ram, dincolo de Grădişte, a fost închisă navigaţia de către oficialităţile sârbeşti. S-au adunat convoaie de barje la locurile de ancorare din zona noastră, în zona portului şi limitrofe Portului Moldova Veche", a declarat directorul Căpităniei Zonale Drobeta Turnu Severin.
El a precizat că barjele sunt încărcate cu diferite produse, precum lemn, fier sau cereale, şi staţionează în dreptul localităţilor Gradişte din Serbia şi Liupcova din Caraş Severin.