"Deşi am început negocierile cu administraţia încă din 18 martie, deocamdată nu am intrat în zona fierbinte, ca să zic aşa, cea privind majorări salariale şi cea privind programul de muncă. Ne este foarte clar că administraţia nu e dispusă să cedeze în niciun fel la cele două probleme menţionate anterior. De fiecare dată negocierile anuale au avut ca rezultat şi obţinerea unei creşteri salariale şi asta este şi ţinta de acum, iar dacă nu o vom atinge, există riscul să ajungem la declanşarea conflictului de muncă sau chiar la proteste", ne-a declarat liderul sindical Constantin Iarca. De asemenea, sursa citată a mai adăugat că şi în problema programului de lucru există un punct major de interes al sindicatului, întrucât sunt sincope în acordarea concediilor de odihnă pe fondul numărului mic de salariaţi în raport cu volumul de muncă. Conform calendarului stabilit de către cei doi parteneri de dialog social din cadrul uzinei brăilene, negocierile anuale privind CCM 2009 - 2013 ar urma să se încheie la jumătatea lunii mai.
Societatea "Laminorul" face parte din grupul "Mechel", una dintre cele mai mari companii din Rusia cu afaceri în domenii precum minerit, siderurgie, feroaliaje şi energie electrică. Divizia Metalurgică Est-Europeană reuneşte alături de uzina brăileană încă 5 întreprinderi: "Mechel Târgovişte", "Mechel Reparaţii", "Mechel Câmpia Turzii", "Ductil Steel Buzău" şi "Ductil Steel Oţelu Roşu".