În structura complexă a creierului uman, există un grup distinct de neuroni specializați, care sunt implicați atât în momentul în care o persoană execută o anumită acțiune, cât și atunci când observă aceeași acțiune executată de altcineva.
Se numesc neuroni oglindă și sunt implicați într-o varietate de procese cognitive și comportamentale asociate interacțiunilor, unul dintre rolurile lor cheie fiind facilitarea învățării sociale și a imitației. Prin activarea lor în timpul observării acțiunilor altor persoane, acești neuroni oglindă permit indivizilor să înțeleagă și să reproducă comportamentele și abilitățile observate.
Așadar, neuronii oglindă au un impact profund asupra comportamentului uman și al relațiilor sociale, fiind implicați în interpretarea semnalelor nonverbale, precum expresiile faciale și gesturile, și pot contribui la formarea identității sociale și a sentimentului de apartenență la grupuri.
Și gata cu știința, să trecem la politică! Pentru că, recunosc, de fiecare dată când citesc despre neuronii oglindă, primul gând care îmi vine în minte este: Aha! Așa se explică comportamentul de ”gașcă” al politicienilor noștri!
Nu mă credeți? Ei bine, să analizăm o ședință din Parlament!
Cu toții am văzut diverse întâlniri din plen în care unul dintre cei aleși să ne reprezinte adoarme. Ce se întâmplă în secunda următoare? Ca un fel de domino somnoros, încă trei sau patru parlamentari din jurul lui cad la rândul lor într-o stare de toropeală. Este ca și cum somnolența se răspândește ca o boală contagioasă, iar politicienii noștri sunt complet lipsiți de rezistență la somn.
Un alt spectacol savuros, căscatul. Un politician deschide larg gura pentru a trage un respir înțelept și, peste câteva secunde, este înconjurat de o armată de guri deschise, fiecare încercând să concureze pentru titlul de cel mai adânc cascător din Parlament. Ședința se transformă ca prin minune într-un concurs neoficial de cel mai mare deschizător de guri.
Apoi, unul ceva mai jenant, scobitul în nas. Când unul se scobește în nas, întreaga sală pare să fie cuprinsă de un atac de mâncărime nazală colectivă.
Dar nu doar gesturile se copiază. Ce se întâmplă când un politician decide să-și exprime frustrarea prin intermediul unui răcnet? În clipa următoare, sunetul se amplifică, sala se transformă într-un cor haotic de voci furioase.
La fel se întâmplă și cu eterna poveste a corupției. Cu toate că, să fim sinceri, politician corupt este deja un pleonasm, eu sunt de părere că neuronii oglindă sunt rădăcina mizeriilor din sistemul politic românesc. Bieții politicieni nu poartă nicio vină – dosarele îngropate sunt dovada, iar acum, iată și explicația științifică – pur și simplu această infecție morală, ca un virus ce nu poate fi stăvilit, este ceva ce se răspândește de la sine. Adică, pur și simplu se ia (sic!).
Acum, că fiecare politician pare să se străduiască să-l depășească pe celălalt într-un concurs al abuzului de putere și încredere, este o altă poveste pe care, de asemenea, o putem explica. Se numește imunitate, iar în cazul politicienilor, aceasta constă într-un amalgam între o imunitate legală foarte ridicată și o imunitate morală foarte scăzută. De aceea, sărmanii de ei, din nou pur și simplu, nu au pic de rezistență.
Să recapitulăm deci și să rămânem cu ideile fixe în cap:
- Politicienii, asemenea tuturor oamenilor, sunt afectați de activitatea neuronilor oglindă. Astfel, atunci când un politician observă sau este expus la comportamente corupte sau lipsite de etică din partea colegilor, creierul său este programat să reacționeze într-un mod similar.
- Politicienii beneficiază adesea de privilegii și protecții legale care le permit să evite consecințele acțiunilor lor, chiar și atunci când acestea sunt corupte sau neetice. Imunitatea aceasta legală completată de imunodeficiența morală, creează un context propice în care ei se simt protejați și încurajați să acționeze.
Quod erat demonstrandum!
