Nica ar putea fi validat de Parlament la inceputul saptamanii viitoare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nica ar putea fi validat de Parlament la inceputul saptamanii viitoare


Din punct de vedere procedural, adresa premierului Emil Boc catre presedintii Camerelor urmeaza sa fie discutata in Biroul Permanent al fiecarei Camere. Apoi se va stabili data intrunirii Birourilor Permanente reunite. "Deocamdata, nu s-a stabilit nimic cu certitudine. Dar este posibil ca sedinta Birourilor Permanente sa aiba loc tot in cursul zilei de luni", a declarat, joi, pentru NewsIn, presedintele Comisiei juridice de la Camera Deputatilor, Daniel Buda.
Birourile comune ar urma sa stabileasca data plenurilor reunite, fapt ce ar face posibil ca votul de investitura dat lui Dan Nica sa fie dat in cursul zilei de marti sau miercuri. Buda a precizat ca votul din plen nu va viza intregul Guvern, ci doar pe Dan Nica care va cumula postul de vicepremier cu cel de ministru de Interne.
Guvernul cere Parlamentului, prin scrisoarea trimisa miercuri, organizarea unei sedinte comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru aprobarea numirii lui Dan Nica in functia de vicepremier, ministrul Administratiei si Internelor.
"Avand in vedere faptul ca, prin propunerea formulata, se schimba structura Guvernului, va adresam rugamintea de a dispune masurile necesare in vederea organizarii unei sedinte comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru obtinerea aprobarii Parlamentului in ceea ce priveste numirea domnului Dan Nica in functia de vicepremier, ministrul Administratiei si Internelor", se arata in scrisoarea trimisa Legislativului.
In document se precizeaza ca in Hotararea Parlamentului numarul 31/2008 pentru acordarea increderii Guvernului, "functiile de vicepremier si de ministru al Administratiei si Internelor sunt prevazute in mod distinct, fiind in prezenta a doua functii in cadrul Cabinetului".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro