Tot mai multe persoane şi-au făcut un obicei din a fura din supermarket, în topul unor astfel de infracţiuni fiind "Kaufland". Hoţii ajung, unul după altul, pe mâna poliţiştilor.
Ultima lovitură a fost dată în ziua de 8 mai. Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului au întocmit două dosare penale pentru infracţiuni de furt comise în supermarketuri din municipiu, fiind vorba de "Kaufland" şi "Lidl". Personalul de pază care îşi efectua serviciul în cele două unităţi a sesizat telefonic la poliţie faptul că a surprins doi brăileni, cu vârste de 22, respectiv, 53 de ani, care au luat produse de pe rafturi. Aceştia au trecut de casele de marcat fără să le plătească, dar paznicii le-au spus "Stop". Bunurile sustrase sunt în valoare de 50 lei, fiind vorba de produse alimentare şi un set de căşti audio. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar autorii sunt acum cercetaţi penal.
După cum v-am informat, vineri şi sâmbătă, alţi cinci brăileni, cu vârste între 16 şi 69 de ani, au fost prinşi la furat în Kaufland şi Billa.