Noaptea Muzeelor, programul mondial de promovare a muzeelor în rândul publicului este prezent şi la Brăila. Sâmbătă, 14 mai, între orele 14.00 şi 24.00 vor putea fi vizitate gratuit toate secţiile Muzeului Brăilei, inclusiv cele recent deschise. Singura secţie la care se plăteşte este cea de Ştiinţele Naturii din Parcul Monument, unde expoziţia de reptile vii este privată. Vor fi la dispoziţia publicului Corpurile A şi C, cu intrare din Piaţa Traian, unde sunt deschise expoziţiile permanente de arheologie, istorie "Cultură şi civilizaţie la Dunărea de Jos", expoziţia temporară de etnografie "Patrimoniu 2010" - de la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, jud. Argeş, expoziţia permanentă de artă, deschisă în data de 10 mai, după reabilitarea clădirii. Vor putea fi vizitate şi Galeria de Artă "Gheorghe Naum", Centrul Memorial "Nae Ionescu, Vasile Băncilă, Anton Dumitriu, Ana Aslan, Edmond Nicolau", Centrul Cultural Nicăpetre, între orele 12.00 - 22.00, Casa memorială "Panait Istrati", între orele 12.00 - 22.00 şi Casa Memorială "Perpessicius", între orele 9.30 - 16.30. Secţia de Ştiinţele Naturii este deschisă între orele 9.00 - 20.00. Aici însă se va plăti intrarea la expoziţia de reptile vii, 3 lei pentru copii şi 5 lei pentru adulţi. "
