Noi autobuze turceşti pe străzile din Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Noi autobuze turceşti pe străzile din Brăila

• Anadolu Automobil a câştigat licitaţia pentru cele 15 autobuze noi care urmează să fie livrate în luna februarie • cele 5 autobuze de medie capacitate sunt marca Karsan Atak, iar cele 10 de mare capacitate sunt marca Isuzu Cityport • Dragomir declară că Primăria va continua şi în 2019 să investească în modernizarea transportului în comun

 

Societatea publică de transport în comun Braicar SA îşi reînnoieşte flota auto tot cu autobuze turceşti. Licitaţia pentru cele 15 autobuze noi a fost câştigată de Anadolu Automobil Rom SRL, firmă care distribuie în România autobuze produse în Turcia. Acestea urmează să fie livrate undeva în februarie, iar pe străzile din municipiu vor circula 5 autobuze de capacitate medie marca Karsan Atak şi 10 autobuze de capacitate mare marca Isuzu Cityport.

“Patru firme s-au înscris iniţial la licitaţie dar numai două au depus şi documentaţia. Anadolu Automobil a fost desemnat câştigător şi la lotul 1 de 5 autobuze de medie capacitate, şi la lotul 2 de 10 autobuze de mare capacitate. Nu au fost contestaţii, contractul a fost semnat în prima parte a lunii decembrie, iar termenul de livrare este de 60 zile. Urmează ca la sfârşit de ianuarie - început de februarie deja să le avem recepţionate. Preţul pentru lotul 1 este de 490.000 lei/bucata, iar la lotul 2 preţul este de 722.500 lei/bucata. Această achiziţie este organizată în formula în care vehiculele vor fi oferite de câştigător toate odată”, ne-a declarat Cornel Săndulescu, directorul Braicar.

Reamintim că pentru această achiziţie operatorul public de transport în comun a avut un buget de 11,532 milioane lei, fără TVA, pe care l-a împărţit în două loturi: 5 autobuze de medie capacitate, cu o valoare estimată de 3,255 milioane lei, şi 10 maşini de mare capacitate, cu o valoare maximă de 8,277 milioane lei, fără TVA. Ca cerinţe tehnice minimale, “Braicar” a cerut rampă acces persoane cu dizabilităţi, cabină şofer izolată de restul salonului, aer condiţionat, preîncălzitor staţionar pentru timp rece, independent de motor, sistem de informare audio-video în interior, sistem de afişare a liniei şi rutei în exterior, prin panouri faţă, lateral şi spate, sistem de validare a biletelor, sistem de supraveghere video în interior echipat cu dispozitiv de stocare a imaginilor, oglinzi electrice încălzite.

Firmele interesate de acest contract trebuiau să facă dovada experienţei similare în sensul prezentării listei principalelor livrări de produse efectuate în ultimii 3 ani, a căror valoare cumulată a fost de minim 3 milioane lei pentru primul lot şi de 7,5 milioane lei pentru al doilea. De asemenea, acestea trebuia să constituie şi o garanţie de participare în cuantum de 30.000 lei pentru primul lot şi de 80.000 lei pentru al doilea.

Licitaţia deschisă a avut drept criteriu de atribuire “oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, în care preţul oferit a avut o pondere de 70%, garanţia oferită - 10% (în caietul de sarcini s-a solicitat o garanţie de funcţionare fără defecţiuni a autobuzelor de minim 36 de luni de la data punerii în exploatare), iar diferenţa de 20% vine pe criteriul “consum de combustibil”.

Plata celor 15 maşini se va face în 3 rate anuale în cazul autobuzelor de medie capacitate şi în 4 ani pentru autobuzele de mare capacitate, termenul de plată decurgând de la recepţia produselor şi comunicarea facturii.

 

Primăria se pregăteşte să achiziţioneze alte 17 autobuze şi 13 tramvaie

Trebuie precizat că în mandatul de primar al lui Marian Dragomir s-au cumpărat 37 de autobuze noi pentru Braicar, 16 de mică capacitate şi 21 de medie capacitate. Iar investiţiile în modernizarea transportului în comun continuă şi în 2019, aşa cum ne-a declarat primarul Marian Dragomir.

“Nu vom mai achiziţiona autobuze Diesel pentru că avem proiecte în derulare prin finanţare europeană. Avem aprobat un proiect pentru achiziţionarea a 10 tramvaie, licitaţie organizată de Ministerul Dezvoltării. Tot pe fonduri europene avem un proiect aprobat pentru 11 autobuze electrice, din nou, licitaţia fiind organizată de Ministerul Dezvoltării. Urmează să depunem proiect până în martie pentru Grigore Alexandrescu şi vom moderniza strada, vom înlocui linia de tramvai, vom avea piste de biciclete şi traversare la fiecare intersecţie şi vom avea încă două tramvaie noi. Şi vom mai avea 6 autobuze electrice pe proiectul pentru modernizarea transportului pe Şoseaua Baldovineşti, tot cu finanţarea europeană. La toate acestea se adaugă cele 15 autobuze achiziţionate în decembrie şi care vor veni în luna februarie a acestui an”, ne-a spus Dragomir.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro