Noi metode de înșelăciune! Pe rețelele de socializare sunt distribuite diferite anunțuri care vă promit sume de bani şi se cer transferuri bancare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Noi metode de înșelăciune! Pe rețelele de socializare sunt distribuite diferite anunțuri care vă promit sume de bani şi se cer transferuri bancare

în această perioadă circulă noi metode de înșelăciune • pe rețelele de socializare sunt distribuite diferite anunțuri care vă promit sume de bani în schimbul aprecierilor oferite anumitor postări • pentru a intra în posesia sumei de bani este necesar să efectuați mai multe transferuri bancare care reprezintă taxe de transfer, achitate de dumneavostră • puteţi fi contactat de persoane necunoscute care se recomandă a fi din partea unei persoane publice și care dorește să vă doneze o sumă de bani, iar pentru a intra în posesia donației, trebuie să efectuați mai multe transferuri bancare

 

Indivizi puşi pe făcut bani nemunciţi găsesc tot felul de metode pentru a-i înşela pe oameni. Se cer transferuri de bancare după anunţuri care promit sume de bani.

Potrivit poliţiştilor, în această perioadă circulă și sunt folosite noi metode de înșelăciune, constând în aceea că pe rețelele de socializare sunt distribuite diferite anunțuri care vă promit sume de bani în schimbul de aprecieri oferite anumitor postări, iar pentru a intra în posesia sumei de bani este necesar să efectuați mai multe transferuri bancare care reprezintă taxe de transfer, achitate de dvs. „ O altă metodă de a vă păcăli este și aceea de a fi contactat de persoane necunoscute care se recomandă a fi din partea unei persoane publice și care dorește să vă doneze o sumă de bani, iar pentru a intra în posesia donației, trebuie să efectuați mai multe transferuri bancare reprezentând taxe de transfer. De asemenea, puteți fi contactat de persoane necunoscute care vă promit un câștig rapid de bani dacă alegeți să investiți în anumite platforme de profil. Fiți vigilenți când dați click pe un anunț sponsorizat care vă apare pe pagina de socializare!”, explică poliţiştii.

Poate fi vorba despre reclame care promit câștiguri imediate, dar acestea pot constitui tentative de înșelăciune și fraudă, prin care anumite persoane care se află în spatele acestor anunțuri urmăresc să determine potențiale victime să-și furnizeze date personale, financiare sau de autentificare pe site-uri controlate de ele, sub pretextul unor investiții extrem de rentabile.

Poliţiştii vin cu următoarele recomandări:

 - Solicitați persoanelor care pretind că reprezintă diferite instituţii, pentru diferite motive și care vă cer bani, să prezinte documentele de identitate şi pe cele care le atestă calitatea invocată;

- Nu acceptați imediat o ofertă ce pare tentantă şi de ultim moment, oricât de precară ar fi situaţia financiară în care vă aflați! Pentru a nu fi păcăliţi, verificați personal oferta de bunuri ori servicii, la instituţia sau firma în numele căreia este făcută;

- Fiți foarte atenți la denumirea și mai ales adresa URL a paginii web pe care o accesați! De cele mai multe ori, paginile clonate au o denumire asemănătoare, dar nu identică cu cea originală. Fie lipsește o literă, fie apare o cratimă în plus, orice detaliu contează!

- Evitați să accesați link-urile din postările sponsorizate care oferă oportunităţi rapide de îmbogățire.

-  Nu furnizați date personale, de autentificare ale conturilor sau de card pentru a vă înscrie în astfel de programe-capcană. Sesizați imediat instituția bancară dacă ați introdus, pe astfel de site-uri, date de card sau de autentificare la conturile de internet banking.

 

DACĂ AȚI FOST VICTIMA UNEI ASTFEL DE FAPTE, ANUNȚAȚI CEA MAI APROPIATĂ UNITATE DE POLIȚIE!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro