Noi sancţiuni pe linie Covid – 19 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Noi sancţiuni pe linie Covid – 19

* în ziua de 14 octombrie, poliţiştii au verificat 46 de societăți comerciale și au controlat 104 de vehicule, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 10.500 de lei * o persoană care nu a respectat măsura carantinei la domiciliu a fost depistată de poliţişti

 

 

 

 

Continuă controalele pentru prevenirea răspândirii Covid – 19. În data de 14 octombrie, poliţiştii brăileni împreună cu jandarmi şi lucrători ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei, precum şi măsurilor instituite ca urmare a prelungirii stării de alertă.

Astfel, au fost desfăşurate 15 acțiuni punctuale vizând societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, pieţe și târguri, zonele aglomerate și mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI și cele care asigură transportul angajaților la muncă. „În cadrul acţiunilor desfăşurate, forţele implicate au verificat 46 de societăți comerciale și au controlat 104 vehicule, 31 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI şi mijloace care asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă. Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 51 sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de 10.500 de lei”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Poliţiştii reamintesc faptul că, portul măştii de protecţie este în continuare obligatoriu  în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, precum și în spații publice deschise, respectiv piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun etc.

Poliţiştii desfășoară permanent acțiuni de verificare, pe raza județului Brăila, privind  modul de respectare a măsurii izolării sau carantinării la domiciliu, de către cetățeni.

La data de 14 octombrie, pe raza județului Brăila a fost depistată o persoană, care nu respecta măsura carantinării ce fusese dispusă anterior. S-a aplicat o sancțiune contravențională cu amendă, în valoare totală de 1.000 de lei, conform prevederilor Legii 55/2020.

Cetățenii sunt atenţionate să respecte măsurile de protecție individuală și interdicțiie impuse în această perioadă!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro