O bătrână le-a dat cu flit unor ţepari prin metoda «Accidentul» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O bătrână le-a dat cu flit unor ţepari prin metoda «Accidentul»

O brăileancă de 79 de ani a scăpat ca prin urechile acului din plasa unor ţepari prin metoda "Accidentul", care îşi propuseseră să o uşureze de vreo 20.000 lei.
Incidentul s-a produs chiar săptămâna aceasta, apelul fiind dat în noaptea de 4 spre 5 iulie. Povestea a respectat întocmai "reţetarul": un eveniment rutier, în care fusese implicată nora şi care avea ca victimă un pieton, accidentat grav pe marcajul pietonal. Bătrâna a fost rugată insistent, de "ruda" aflată la celălalt capăt al firului să o ajute cu bani pentru a se împăca cu victima şi scăpa de răspundere. Lacrimile şi bocetele de disperare nu au lipsit, însă bătrâna nu s-a lăsat prea uşor convinsă. Dacă pretinsa noră nu a avut succes, telefonul a ajuns apoi la pretinsul procuror, care a spus că trebuie musai suma de 20.000 lei, ca să plătească spitalizarea victimei şi să se împace cu aceasta. Întrucât bătrâna a susţinut că nu are banii ceruţi, aşa-zisul procuror a început să mai scadă din preţ, iar la un moment dat a spus chiar că acceptă şi bijuterii. Femeia, deşi trezită brusc din somn de telefonul misterios, şi-a dat seama că se încearcă păcălirea ei şi a întrerupt convorbirea. A doua zi, ea a depus şi o plângere la poliţie.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila arată faptul că, în ultimul timp, s-a înregistrat o scădere a acestui gen de infracţiuni, brăilenii fiind tot mai vigilenţi, asta datorită activităţilor preventive desfăşurate frecvent. Campaniile "Nu te lăsa înşelat prin telefon!", din anul 2013, "Fii precaut! Refuză să fii o ţintă pentru infractori!", din 2014 şi "Nu te lăsa păcălit!", din 2015, au dat roade, susţin poliţiştii. "Doar într-un singur caz din cele 10 plângeri privind fapte de înşelăciune prin metoda «accidentul», înregistrate în evidenţele IPJ Brăila de la începutul anului 2016, victima a fost convinsă să trimită bani infractorilor, în celelalte nouă nu", a explicat subinspector Laura Dan, purtător de cuvânt al Poliţiei Brăila.
Totuşi, oamenii legii revin cu recomandări pentru cetăţeni şi îi sfătuiesc să nu dea crezare informaţiilor transmise prin telefon şi să ia legătura cu ruda implicată în accident, mai ales dacă aceasta cere bani. Infractorii încearcă să dea explicaţii pentru vocea diferită de la telefon, atunci când li se atrage atenţia, spunând că rănile suferite în urma accidentului au dus la modificări. Există cazuri în care vestea accidentului este dată de la început de pretinşi poliţişti, avocaţi sau medici, pe motiv că starea rudei implicate nu îi permite să vorbească. De multe ori, infractorii fac rost de informaţii despre potenţialele victime (nume, prenume, profesie, program de lucru, membri ai familiei), pe care le folosesc pentru a convinge că faptele relatate sunt reale. Cei care primesc astfel de telefoane trebuie să fie extrem de atenţi şi să nu se lase păcăliţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro