O femeie din Dudeşti a dormit două săptămâni cu soţul mort în casă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O femeie din Dudeşti a dormit două săptămâni cu soţul mort în casă

• bărbatul a murit din cauze medicale, în urmă cu ceva timp, însă soţia nu a anunţat autorităţile cu privire la decesul acestuia • duminică, o persoană care ajuta familia la treburile gospodăreşti a făcut macabra descoperire şi a anunţat poliţia • iniţial, localnicii au crezut că ar fi vorba despre o crimă, însă autopsia a exclus varianta morţii violente

 

Moartea unui bărbat, ţinută secretă de către soţia sa, a cutremurat locuitorii comunei Dudeşti. Ea, fost cadru medical, el, un om liniştit care şi-a văzut mereu de treaba lui, cam aşa i-au descris câţiva localnici. De aceea, dimineaţa de duminică a picat ca un trăznet în comunitate, din cauza prezenţei echipajelor de poliţie la poarta acestei familii. Bărbatul de 62 de ani a fost descoperit mort în casă, ba chiar în stare de putrefacţie, de către o persoană care ajuta la treburile gospodăreşti. Şocul a fost cu atât mai mare cu cât soţia celui găsit decedat nu a fost plecată deloc de acasă în ultimele săptămâni, localnicii bănuind că aceasta a ţinut secretă moartea bărbatului, în mod intenţionat. “Lumea spune că ea ar avea oarece probleme psihice. A lucrat la spital mai demult, acum nu cred că mai lucrează. Nu l-am mai văzut pe bărbatul ei de la Bobotează. Dacă o întrebai unde este soţul ei, îţi răspundea că nu e treaba ta. Un om de prin sat care-i ajuta la treabă în curte l-a descoperit mort. Îl trimisese ea să cumpere ceva de la magazin şi când s-a întors, omul a strigat la poartă, dar ea nu a răspuns. Aşa că a intrat în curte şi a deschis uşa casei. A simţit un miros puternic de putregai. Apoi a ieşit ea şi l-a dat afară. Omul s-a dus la poliţie pentru că şi-a dat seama că ceva nu e în regulă. A venit poliţia şi aşa a fost găsit mort soţul ei. Cine ştie cât mai avea de gând să-l ţină ascuns”, ne-a declarat o localnică.

Gândul multora dintre săteni a zburat la crimă, căci nu găseau o explicaţie logică la faptul că femeia a stat cu bărbatul mort în casă atâta timp, fără să sufle o vorbă. Însă nici anchetatorii, nici medicii legişti nu au confirmat această variantă, deoarece nu există niciun indiciu care să conducă spre această concluzie.

De la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila ni s-a transmis că un localnic din Dudeşti a sesizat, duminică dimineaţă, faptul că a găsit o persoană moartă în locuinţă. “Persoana găsită decedată avea 62 de ani şi era din localitatea Dudeşti. La prima vedere, nu prezenta urme de violenţă pe corp. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi se continuă cercetările sub coordonarea procurorului”, ne-a declarat subinsp. de poliţie Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Nici autopsia nu a scos la iveală vreun indiciu care să confirme bârfa crimei, ci, din contră, decesul a survenit ca urmare a problemelor medicale pe care le avea bărbatul. “Persoana respectivă este moartă de aproximativ două săptămâni şi se află în stare de putrefacţie avansată. Aceasta a făcut un infarct cu rupere de cord, era o pericardită urâtă, s-ar putea să fi avut şi TBC. E caşectic (caşexie - boală care se manifestă prin slăbirea întregului organism şi a tuturor funcţiilor de nutriţie, potrivit specialiştilor - n.r.). Nu am găsit semne de violenţă. Nu vorbim de crimă”, ne-a explicat dr. Gina Ilie, şefa Serviciului de Medicină Legală Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro