Mergi la conţinutul principal

O femeie a fost la un pas de a fi violată

Tratament dur pentru o femeie de 44 de ani, care a fost ţinută cu forţa într-un apartament şi lovită cu pumnul în faţă de fostul prieten, decis să îşi satisfacă dorinţele sexuale cu ea. Ţipetele victimei i-au determinat pe poliţiştii chemaţi la faţa locului să intervină în forţă, întrucât agresorul nu a vrut să deschidă uşa. Femeia, care a fost la un pas de a fi violată, a fost astfel salvată de oamenii legii. Individul cu gânduri necurate este acum cercetat penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi tentativă la viol.
Alarma s-a dat în noaptea de 22 spre 23 iulie, la ora 2.30, când un brăilean a sesizat la Poliţia Municipiului faptul că într-un apartament din blocul A4, de pe strada Pietăţii, o femeie striga că e sechestrată. Potrivit reclamantului, cel care o sechestrase pe femeie era Gheorghe C., în vârstă de 62 de ani, din Brăila. Poliţiştii de la Biroul Ordine Publică s-au deplasat la locul indicat şi au constatat că cele sesizate se confirmă, din respectiva locuinţă auzindu-se ţipete. Ştiindu-se cu musca pe căciulă, bărbatul aflat în apartament a refuzat să deschidă uşa, fapt pentru care, conform procedurilor legale, poliţiştii au pătruns în interior folosind forţa fizică. În locuinţă se aflau victima de 44 de ani şi bărbatul reclamat, ambii fiind conduşi la sediul Poliţiei pentru cercetări.
Poliţiştii au reuşit să facă lumină în acest caz, stabilind că în seara de 22 iulie, în jurul orei 23.00, în timp ce partea vătămată, Manuela S. şi prietenul ei, Ion T. (50 de ani), din municipiu, se plimbau pe stradă, s-au întâlnit cu suspectul Gheorghe C., fostul prieten al celei în cauză. Potrivit poliţiştilor, de comun acord, cei doi s-au deplasat la domiciliul lui Gheorghe C., pentru a consuma băuturi alcoolice. Totul a fost bine până când prietenul femeii a plecat pentru a rezolva o problemă personală, moment în care suspectul a închis uşa de acces în apartament şi i-a cerut femeii să întreţină raport sexual cu el. "Întrucât a fost refuzat, acesta a lovit-o cu pumnul în zona capului şi nu i-a permis să iasă din imobil până la venirea poliţiştilor. În urma examinării medico-legale s-a stabilit că victimei i-au fost produse leziuni care necesită pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale, fără punerea în primejdie a vieţii", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Pe numele lui Gheorghe C. s-a întocmit
dosar penal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila confirmând începerea urmăririi penale şi dispunând cercetarea lui în stare de libertate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro