Acum, sincer, nici nu ai cum să accepţi cu uşurinţă că pământul acesta, care produce miliarde în fiecare an, nu e capabil să îmbunătăţească viaţa câtorva mii de suflete ori să "suporte" măcar cheltuielile unui drum mai de Doamne-ajută, care să lege Insula de la un capăt la altul. N-ai cum să fii mulţumit când vezi că, deşi oamenii aceia îndură tot disconfortul de a locui într-o megafermă agricolă, nu primesc, practic, nimic în schimb. Ce mai, nu l-am vrut niciodată pe Tărâţă în Insulă, poate şi dintr-un simţ patriotic local exacerbat, dar nici nu m-am ferit vreodată să recunosc public asta.
Pe măsură ce a trecut timpul, însă, şi uite au trecut deja 10 ani!, am înţeles un lucru: într-adevăr, Insula nu produce pentru noi nimic, nu ne oferă nimic, dar, măcar, odată cu venirea lui Tărâţă, nici nu a mai fost o gaură neagră pentru economia naţională. De fapt, dacă vrem să fim realişti, recunoaştem: Insula niciodată nu a adus vreun avantaj judeţului. S-au înfruptat din ea care mai de care, dintotdeauna numai unii, care cu sacul, care cu barja. Nu mai spun după revoluţie, cum au hăituit-o şi au sleit-o, au muls-o până la ultima picătură. Nu s-au simţit sătui până nu i-au declarat falimentul, lăsând în urmă sute de miliarde datorii. Dintotdeauna Insula asta a fost o pălărie mult prea mare, pe care n-am putut sau n-am ştiut să o administrăm în avantajul nostru. Insula aceasta, deşi e a Brăilei, a fost dintotdeauna a altcuiva, fie că a fost vorba de comunişti, pesedişti, cederişti, pedelişti.
În curând nu va mai fi nici a lui Tărâţă. Cel puţin oficial. Nu-mi fac griji. Dar nici nu pot să spun că mă bucur. Că, nu ştiu câţi bani o fi virat el la bugetul de stat în aceşti 10 ani, dar un lucru e cert: a lucrat cu profesionalism, a investit şi a transformat limba asta de pământ dintre ape într-o exploataţie agricolă în adevăratul sens al cuvântului. I-a redat cumva strălucirea de la începuturi când, pe bună dreptate, era numită grânarul Europei.
