OMV Petrom face curăţenie bec la fostul Depozit Peco din Port | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

OMV Petrom face curăţenie bec la fostul Depozit Peco din Port

• este vorba despre lucrări de curăţare, remediere şi reconstrucţie ecologică pe respectivul amplasament • valoarea estimată a contractului este de aproape 16,6 milioane lei, fără TVA • atribuirea se face în cadrul unei licitaţii publice alături de alte 26 de amplasamente din mai multe judeţe

 

Investiţie importantă de mediu în zona fostului Depozit de produse petroliere Brăila Port din zona trecerii Bac Smârdan, în vecinătatea Vămii Brăila: compania OMV Petrom SA va cheltui aproape 15,6 milioane lei pentru ecologizarea amplasamentului respectiv, însemnând o suprafaţă de peste 40.000 mp. Potrivit anunţului publicat în SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice), terenul pe care este situat fostul depozit Peco, dezafectat de mai mulţi ani, acoperit de vegetaţie spontană, este închiriat de către compania petrolieră de la Administraţia Zonei Libere Brăila. Cei de la OMV Petrom şi-au propus remedierea efectelor determinate prin activitatea anterioară, privind poluarea solului şi subsolului cu produse petroliere, pe amplasamentul respectiv şi reprezintă continuarea procedurii declanşate de OMV Petrom în legatură cu îndeplinirea şi stingerea obligaţiilor de mediu stabilite de APM Brăila prin Avizul de mediu eliberat în martie 2007 pentru încetarea activităţii la punctul de lucru Depozit Peco Brăila Port.

Potrivit proiectului tehnic, au fost prevăzute a se executa activităţi precum:

- îndepărtarea solului/subsolului contaminat prin excavarea acestuia (confirmat prin analizele de laborator din pereţii gropilor excavate şi din fiecare şarjă de 250 mc excavată);

- tratarea prin bioremediere a solului/subsolului contaminat pe platforme on-site;

- tratarea prin bioremediere a solului/subsolului contaminat în staţii autorizate;

- tratarea in-situ a ultimului strat de subsol contaminat;

- umplerea gropilor rezultate în urma excavaţiei cu sol curat;

- reconstrucţia ecologică a suprafeţelor remediate.

Trebuie menţionat faptul că, suprafaţa amplasamentului este în general poluată pe diverse nivele de adâncime ceea ce a condus la complexitatea fluxurilor tehnologice de decontaminate a solului/subsolului şi reconstrucţie ecologică a fostului depozit.

Soluţia tehnică propusă constă în metoda de tratare combinată de excavare a solului/subsolului contaminat, tratarea parţială a acestuia într-o staţie de bioremediere autorizată din zonă şi partial pe platforme de bioremediere on-site, cât şi tratarea in-situ a ultimului strat de subsol contaminat (pe adâncimi de 0,5-1 m) prin aplicarea de materiale absorbante biodegradabile. Solul tratat on-site va fi refolosit la umplerea excavaţiilor, iar cel tratat off-site, în staţia de bioremediere, va valorificat în alte locaţii. Termenul de execuţie este de 13 luni de la predarea amplasamentului.

Revenind la anunţul de licitaţie, după cum aminteam mai devreme, lucrările de la Brăila sunt prinse într-un mega-contract cu o valoare de puţin peste 66,52 milioane lei, fără TVA, împărţit în 27 de loturi, pentru tot atâtea locaţii din 8 judeţe (Alba, Brăila, Buzău, Giurgiu, Neamţ, Sibiu, Suceava, Vâlcea) plus Bucureşti.   

Firmelor interesate de acest contract li se solicită experienţă similară, sensul prezentării de documente din care să reiasă că, în ultimii 5 ani, au mai derulat astfel de contracte, cu valori diferenţiate pe fiecare dintre cele 27 de loturi. Tot diferenţiat li se cere ofertanţilor să facă dovada că, pentru ultimele 3 exerciţii financiare, media cifrei de afaceri anuale depăşeşte anumite praguri valorice, în cazul amplasamentului din zona portuară Brăila, fiind vorba, de exemplu, de 33,1 milioane lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro