Operaţiunea T.I.S.P.O.L. – Alcohol & Drugs. Peste 2.200 de şoferi au suflat în fiolă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Operaţiunea T.I.S.P.O.L. – Alcohol & Drugs. Peste 2.200 de şoferi au suflat în fiolă

în perioada 3- 9 iunie, poliţiştii brăileni au fost în acţiune intensă pe şosele şi i-au urmărit de conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau a drogurilor • aparatul etilotest a fost instrumentul principal şi le-a dat planurile peste cap unor şoferi • din cei 2.245 de participanţi la trafic testaţi, 61 erau cu alcoolul în sânge

 

“Vânătoarea” de şoferi băuţi sau drogaţi, efectuată timp de o săptămână în cadrul acţiunii TISPOL, derulată la nivel naţional şi european, i-a cam usturat la buzunare pe mulţi şoferi. În numai câteva zile, peste 2.200 de şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, peste 60 fiind prinşi cu alcoolul la purtător.

Astfel, în perioada 3 – 09 iunie, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila a desfăşurat o acţiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului sau substanţelor psihoactive. Activităţile de control s-au desfăşurat simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene, conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

Săptămâna trecută, poliţiştii brăileni au acţionat la nivelul întregului judeţ, ocazie cu care au testat cu aparatul etilotest 2.245 de şoferi şi au constatat că 61 dintre aceştia se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice”, declarat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.

 

Cum au fost “mirosiţi” şoferii de către poliţişti

 

Şoferi brăileni şi nu numai, evident aflaţi sub influenţa alcoolului, au avut parte de întâlniri cu poliţiştii care nu prea i-au iertat. Ghinionul l-a pândit şi pe un tânăr din Călăraşi, pornit la drum în toiul nopţii.

În noaptea de 8 spre 9 iunie, în jurul orei 2.00, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au oprit în trafic pe un tânăr de 23 de ani, din judeţul Călăraşi, în timp ce conducea un vehicul pe şoseaua Buzăului. “În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, poliţiştii au constatat că şoferul avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,87 mg/l”, a precizat reprezentantul IPJ Brăila

În listă mai sunt şi alţii. Duminică, în jurul orei 8.00, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier l-au depistat în trafic pe un bărbat de 51 de ani, în timp ce conducea un vehicul pe raza oraşului Ianca. Poliţiştii au constatat că şoferul avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,71 mg/l. La data de 8 iunie, la ora 17.15, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Brăila l-au prins pe un alt brăilean, în vârstă de 48 de ani, care conducea un vehicul pe raza localităţii Scorţaru Vechi.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, poliţiştii au constatat că şoferul avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,51 mg/l.

Conducătorii auto au fost conduşi la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemniei. Ei s-au ales cu dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro