Parcări şi spaţii verzi, în loc de gunoaie şi barăci insalubre printre blocuri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Parcări şi spaţii verzi, în loc de gunoaie şi barăci insalubre printre blocuri

• asta promite Primăria că se va întâmpla în tot oraşul • prima lucrare de acest gen este executată în prezent de Seroplant, în zona Policlinicii din cartierul Hipodrom

 

Zonele insalubre dintre blocurile din Brăila vor începe să dispară rând pe rând. Cel puţin aşa promite primarul Marian Dragomir, care a anunţat că prima lucrare ce vizează desfiinţarea haldelor de deşeuri, dar şi a magaziilor sau cotineţelor amplasate ilegal pe domeniul public de unii locatari, pentru amenajarea de parcări şi refacerea spaţiilor verzi, se desfăşoară în prezent în zona Policlinicii din cartierul Hipodrom. “Vorbim de foarte multe ori că Brăila are nevoie de spaţii verzi şi nu de junglele dintre blocuri. O parte dintre aceste jungle dintre blocuri vor fi transformate în parcări, prin sistematizarea spaţiilor dintre blocuri prin amenajarea acelor zone abandonate, pline de moloz şi de gunoaie rămase de la construcţia blocului. Cea mai mare lucrare pe care o are «Seroplant» în acest moment este cea din zona Policlinicii din Hipodrom, unde efectiv se defrişează toată vegetaţia aceea plantată înainte de a mă naşte eu şi se va reveni cu plantarea de gard viu nou, cu udarea lui pe perioada acestei veri şi plantarea de pomi dintr-o singură specie unitară, pentru a nu mai avea un amalgam, unii pomi să se umbrească reciproc şi să nu se mai ştie ce şi când s-a plantat vreodată. Au început în momentul de faţă din parcarea Policlinicii, se extind până unde întoarce autobuzul nr. 2 şi apoi vor continua până în faţa Sălii Polivalente. În toamnă, vom avea sistematizarea întregii zone din faţa Sălii şi a Bazinului Olimpic”, a anunţat Dragomir în cadrul unei conferinţe de presă.

Primarul a subliniat că toate construcţiile ridicate ilegal printre blocuri vor fi demolate, cu sau fără voia “proprietarilor”. “În zona blocurilor A din Hipodrom, toate spaţiile verzi vor fi păstrate, iar aceste, nici nu ştiu cum să le numesc, aceste construcţii insalubre vor fi demolate, cu orice risc”, a spus Dragomir.

În ceea ce priveşte copacii care au fost tăiaţi deja, în zona Policlinicii, edilul-şef a precizat că, deşi păreau sănătoşi în exterior, aceştia aveau trunchiuri găunoase şi se puteau prăbuşi oricând peste trecători sau maşini. Pentru a demonstra acest aspect, primarul a pus la dispoziţia jurnaliştilor a fotografie relevantă, cu un ciot gol în interior, rămas în urma tăierii unui salcâm. Rădăcinile acestor copaci vor fi scoase cu ajutorul unui utilaj modern, aflat în dotarea SUPAGL, iar resturile vor fi tocate şi transformate în compost.

Potrivit primarului, lucrări în genul celor executate în prezent în Hipodrom vor fi făcute, pe rând, în toate cartierele municipiului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro