Omul de afaceri face o analiză a situaţiei economice din România. "Gura păcătosului adevăr grăieşte: A fost o greşeală creşterea TVA de la 19 la 24%. Mai degrabă a fost o prostie faptul că încă de la începutul crizei ea nu a fost scăzută la 15%, aşa cum au făcut alţii", comentează Patriciu declaraţia lui Traian Băsescu de joi că ar fi preferat impozitarea pensiilor decât majorarea TVA.
"Aflu azi că aveam dreptate acum doi ani, când spuneam acest lucru. <Economiile> făcute pe spinarea oamenilor, precum tăierea salariilor şi a pensiilor, puteau fi înlocuite cu unele reale. Concedierea din sectorul de stat nu a 140.000, ci a 600.000 de funcţionari ar fi creat resursele necesare. Oricum, ei, la nivel central şi local, se ocupă doar de colectarea, furtul şi eventual de distribuţia a ce mai rămâne din veniturile statului", continuă Patriciu.
