Pe hârtie, infracţiunile din Brăila sunt în scădere | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pe hârtie, infracţiunile din Brăila sunt în scădere

în primul semestru al acestui an, situaţia statistică întocmită la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila prezintă date optimiste care ar trebui să îi facă pe cetăţeni să se simtă în siguranţă • s-au înregistrat scăderi la infracţiunile de natură judiciară şi cele contra persoanei, fiind mai puţine furturi, tâlhării sau violuri • au fost însă creşteri la infracţiuni de omor, vătămare corporală, violare de domiciliu şi ameninţare

 

Mai puţine infracţiuni în primul semestru al anului 2019, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De la începutul acestui an, poliţiştii au intensificat acţiunile pentru diminuarea faptelor cu violenţă, cu accent pe infracţiunile de loviri sau alte violenţe, tâlhării şi port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. Activitatea desfăşurată de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila are ca obiectiv general “Creşterea nivelului de securitate pentru cetăţeni”. Cel puţin pe hârtie, aceste acţiuni par a avea rezultate. Astfel, în bilanţul pe primele şase luni ale anului în curs, se regăsesc date încurajatoare, în sensul că s-a înregistrat o scădere a infracţiunilor de natură judiciară şi cele contra persoanei, fiind mai puţine furturi, tâlhării sau violuri.

Astfel, în primele şase luni din 2019, la nivelul IPJ au fost sesizate 4.439 de infracţiuni, cu 145 mai puţine decât în perioada similară a anului trecut (4.584), ceea ce reprezintă o scădere cu 3,16%. “Este important de precizat că infracţiunile de natură judiciară sesizate în prima jumătate a acestui an (2.824)  au scăzut cu 77 (2,65%), faţă de perioada similară a anului trecut (2.901). Şi infracţiunile contra persoanei au generat o scădere, fiind înregistrate 1.694 astfel de fapte sesizate, cu 25 mai puţine faţă de perioada similară a anului trecut (1.719), ceea ce reprezintă o scădere cu 1,45%”, a precizat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.

La infracţiunile contra persoanei, în cele 6 luni ale acestui an a fost înregistrată o infracţiune de omor, faţă de zero în perioada similară din 2018; loviri sau alte violenţe 1.143 (2018) -  1.128 ( 6 luni 2019); Vătămarea corporală 0 (2018) - 1 (2019); vătămarea corporală din culpă 190 (2018) - 173 (2019); ameninţarea

183 (2018) - 200 (2019); violul 23 (6 luni 2018) - 18 (2019); violarea de domiciliu

72 (2018) - 77 (2019). După cum precizează poliţiştii, la categoria infracţiunilor contra persoanei au fost înregistrate scăderi la infracţiunile de vătămare corporală din culpă (-17 infracţiuni), viol (- 5 infracţiuni), şi lovire sau alte violenţe (- 15 infracţiuni).

Totodată, au fost identificate creşteri ale infracţionalităţii judiciare sesizate la infracţiunile de omor (+1 infracţiune), vătămare corporală (+1 infracţiune), violare de domiciliu (+5 infracţiuni), şi ameninţare (+17 infracţiuni).”De remarcat este faptul că 38,16% din totalul infracţiunilor sesizate reprezintă infracţiuni îndreptate împotriva persoanei, fiind urmate de infracţiunile îndreptate împotriva patrimoniului, care reprezintă 42,82% din total. Infracţiunile contra patrimoniului au generat, la rândul lor, o scădere importantă a infracţionalităţii sesizate, fiind înregistrate 1.901 astfel de fapte, cu 187 mai puţine faţă de perioada similară a anului trecut (2.088), ceea ce reprezintă o scădere cu 8,96%)”, a mai arătat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Infracţiuni contra patrimoniului: furt total 1.254 (6 luni 2018) - 1.085 (2019), furt din locuinţe 299 (2018) - 233 (2019), prin efracţie 112 (2018) - 59 (2019), furturi din curţi, anexe gospodăreşti, gospodării 150 (2018) - 126 (2019), furturi din societăţi comerciale 201 (6 luni 2018) - 204 (6 luni 2019), furturi din buzunare, genţi, poşete, etc. - 53 (2018) -  37 (2019), furturi din autovehicule 80 (2018) - 71 (2019), tâlhăria 26 (2018) -  21 (2019), infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii - 297 ( 2018) - 242 (2019), tulburarea de posesie 29 (2018) - 18 (2019), distrugerea 474 (2018) - 513 (2019).

Pe genuri de infracţiuni, s-a constatat un trend descendent la infracţiunile de furt, cu 169 de infracţiuni (-13,48%), infracţiunile de tâlhărie, cu 5 infracţiuni, (-19,23%), contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, cu 55 de infracţiuni (-18,52%) şi de tulburare de posesie, cu 11 infracţiuni (-37,93%).

Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale a constituit şi în anul 2019 una dintre priorităţile activităţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

În primul semestru au fost sesizate 276 de infracţiuni stradale, cu 27 mai puţine decât în perioada similară a anului trecut.

 

Poliţiştii au aplanat peste 600 de scandaluri, cele mai multe intrafamiliale

 

De la începutul anului 2019, poliţiştii au efectuat 25 de razii, 463 de acţiuni cu efective lărgite şi peste 3.000 de controale directe, fiind descoperite 443 de infracţiuni. În cadrul activităţilor specifice domeniului ordine publică, au fost aplanate peste 600 de stări conflictuale, din care 434 intrafamiliale, au fost depistaţi 102 minori lipsiţi de supraveghere, dintre care 76 predaţi familiilor şi 26 internaţi în centrele de ocrotire.

Totodată, efectivele de menţinere a ordinii şi siguranţei publice au intervenit în 41 de situaţii de pericol, generate de incendii, accidente grave de circulaţie şi înzăpeziri.

După cum ne-au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, în anul 2019, la nivelul instituţiei se acţionează pentru prevenirea criminalităţii în cadrul a trei programe de prevenire, respectiv: programul judeţean de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor; programul judeţean de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului, cu modulele: prevenirea furturilor din locuinţe, prevenirea tâlhăriilor în mediul urban şi prevenirea furturilor din autovehicule în mediul urban; programul judeţean de prevenire a violenţei domestice.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro