• sunt motivele esențiale pentru care AUR a depus o moțiune simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu (USR), care a fost dezbătută luni în Camera Deputaților și urmează să fie votată astăzi, în Parlament • președintele AUR Brăila, deputatul Florin Cîrligea (foto), a punctat cât de importantă este finalizarea construcției hidrocentralelor • ”cine ține cu România și cu românii ar cam trebui să o voteze, indiferent de culoarea politică”, afirmă Cîrligea • potrivit acestuia, AUR nu dorește altceva decât ca statul român să profite de moștenirea pe care o are dinainte de '89 și să finalizeze construcția hidrocentralelor, astfel încât prețul energiei să fie cu mult diminuat • de altfel, au fost două decizii ale CSAT care au hotărât ca aceste obiective de importanță strategică pentru România să fie finalizate, ignorate de ministrul Mediului, a explicat pentru presa centrală senatorul PSD Daniel Zamfir
Președintele AUR Brăila, deputatul Florin Cîrligea, consideră extrem de importantă finalizarea construcției hidrocentralelor începute pe vremea regimului comunist. Așa cum a relatat presa Centrală, Camera Deputaților a dezbătut luni moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu (USR), repunerea în funcțiune a hidrocentralelor reprezentând punctul principal în ceea ce privește nemulțumirile celor din partidul lui George Simion. După cum relatează hotnews.ro, ar fi șanse minime ca moțiunea simplă să treacă, miercuri, de la ora 10:00, atunci când se va da și votul. Și asta pentru că este nevoie de votul majorității deputaților prezenți, conform regulamentului Parlamentului, iar opoziția nu are voturile necesare. În acest context, redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” l-au contactat pe liderul AUR pe plan local pentru a vedea care este opinia acestuia în legătură cu subiectul amintit, dar și dacă se așteaptă la o susținere din partea parlamentarilor PSD.
Potrivit lui Florin Cîrligea, AUR justifică depunerea moțiunii simple, plecând de la ideea că actualul ministru al Mediului alege să ignore total moștenirea rămasă încă de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, dar care ar putea schimba foarte mult lucrurile în ceea ce privește producția de energie din România. Deputatul a dorit să precizeze că multe dintre hidrocentralele construite pe vremea regimului comunist erau aproape gata, astfel că nu ar fi nevoie de mari investiții pentru a le finaliza și activa.
”Din păcate, Mediul face cam tot ce îi stă în putință ca să nu se termine construcția hidrocentralelor. Tot ce înseamnă avize și alte minuni. Parcă e împotriva statului român și nu pentru statul român. Din câte știu, una dintre hidrocentrale este undeva la 90%. Trebuie doar curățat fundul lacului unde, de atâta amar de vreme, a crescut vegetație. Vezi, Doamne, că avizul de mediu... La ce probleme are România din punct de vedere energetic pe energia mare și pentru echilibrare... chiar nu ne trebuie o stagnare din asta așa. Mai ales că pentru unele dintre hidrocentrale sunt și bani alocați! Și ne poticnim! În opinia mea, eu zic că se face cam orice ca să stagneze și România să nu fie independentă din punct de vedere energetic”, a declarat acesta.
Cîrligea: «S-ar putea ca și o parte dintre parlamentarii PSD să o voteze»
Întrebat dacă se așteaptă la o susținere din partea parlamentarilor PSD, liderul AUR Brăila a afirmat că din punctul său de vedere unii dintre social-democrați vor vota moțiunea, însă nu s-a arătat extrem de optimist privind rezultatul final. Totuși, Cîrligea a amintit că deși nu există o directivă clară de la Uniunea Europeană împotriva punerii în funcțiune a hidrocentralelor, există totuși o tematică privind faptul că vegetația și fauna din zonele respective ar putea suferi, ceea ce în opinia președintelui AUR Brăila reprezintă doar un motiv inventat pentru a bloca lucrurile.
”În contextul acesta nu știu dacă Moțiunea o să treacă, dar din câte știu eu, s-ar putea ca și o parte dintre parlamentarii PSD să o voteze. Mai mult nu aș putea să comentez la acest moment. Dar oricum este un semnal de alarmă tras în ceea ce privește terminarea hidrocentralelor, mai ales că multe sunt într-un stadiu avansat. Cea mai puțin avansată este undeva la 70%. Și le-am cam uitat câteva zeci de ani. Iar aici nu ar mai fi vreo problemă legată de poluare și alte minuni. Este cea mai ieftină variantă! Și majoritatea hidrocentralelor au fost făcute înainte de ’89... Chiar e păcat de Dumnezeu să nu beneficiem de ele! Într-adevăr, o directivă din partea UE să nu le terminăm nu există, dar e cam cusută cu ață albă... așa. Și știți care e marea problemă? Plătim toți energia asta deosebit de scumpă! Nu mai suntem competitivi nici pe export, nici pe nimic! Populația, la fel, gâfâie la facturi și așa mai departe. Toate aceste lucruri se pot, cel puțin, diminua, dacă mergem pe energie hidro. Repet, stadiul cel mai mic de construcție la una dintre hidrocentrale este undeva la 70%. Dar o să vedem ce va fi la votul moțiunii. Părerea mea este că cine ține cu România și cu românii ar cam trebui să o voteze, indiferent de culoarea politică. Și ar trebui să facem tot posibilul ca să trecem o dată peste aceste probleme, care în opinia mea nu sunt atât de grave. Un fund de lac, chiar nu e o problemă!”, a conchis Cîrligea.
Patru hidrocentrale sunt în programul de guvernare
„Astăzi am invitat-o la Comisia economică pe ministrul Mediului, doamna Diana Buzoianu, pentru a ne explica motivele pentru care întârzie acordarea avizului de mediu pentru finalizarea a patru hidrocentrale. Acestea sunt în programul de guvernare prevăzute ca o urgență. De asemenea, au fost două decizii ale CSAT care au hotărât ca aceste obiective de importanță strategică pentru România să fie finalizate. Doamna Buzoianu evită să acorde aviz de mediu. Din păcate, prin această atitudine – fie din neștiință, fie din rea-voință -, ministrul Mediului arată că este rău intenționată și, din punctul meu de vedere, nu mai poate continua în funcția de ministru. (…) Insist în a spune că două decizii ale CSAT au stabilit că România trebuie să finalizeze cu prioritate cele patru hidrocentrale care deja sunt realizate în proporție de 75% și sunt obiective care asigură stabilitatea sistemului energetic național și, nu în ultimul rând, asigură un preț mai mic al energiei electrice pentru cetățeni, dincolo de faptul că reprezintă energie ieftină și verde”, a afirmat liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, luni, la Parlament, a transmis Agerpres.