Peste 100 de șoferi trași pe dreapta | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Peste 100 de șoferi trași pe dreapta

* luni, polițiștii au desfășurat o acțiune pentru combaterea accidentelor rutiere produse din cauza nerespectării regimului de viteză și a consumului de alcool * au fost aplicate 113 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 68.150 lei, 65 fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză

 

Zeci de șoferi prinși cu viteză peste limita legală, într-o singură zi. Luni, polițiștii au tras pe dreapta peste 100 de șoferi, cei mai mulți fiind sancționați pentru că goneau cu viteză.

Potrivit datelor transmise de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, în cursul zilei de 24 ianuarie, polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Rutier și Polițiilor Orășenești Făurei, Ianca și Însurăței au desfășurat o acțiune, pe raza județul Brăila, pentru combaterea evenimentelor rutiere produse din cauza nerespectării regimului de viteză și a consumului de alcool. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 113 sancțiuni contravenționale conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 6 sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare totală de 68.150 de lei. “Dintre sancțiunile aplicate pe linie rutieră, 65 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 2 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 46 pentru alte abateri. Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 12 permise de conducere, dintre care 2 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 2 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 8 pentru alte abateri și au ridicat 1 certificat de înmatriculare”, au transmis reprezentanții IPJ Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro