Peste 170 de români au fost returnaţi în ţară de autorităţile moldovene | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Peste 170 de români au fost returnaţi în ţară de autorităţile moldovene

"Astfel de probleme nu au mai fost de duminică, când un grup de 50 de tineri a fost oprit. Noi am informat autorităţile competente asupra acestor situaţii. Din cei 172 de români, doar 11 au vrut să depună declaraţii la poliţiştii de frontieră", a declarat purtătorul de cuvânt al DPF Iaşi, Vasilica Tătaru.

Aceasta a adăugat că ultimul grup care nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova este format din 25 de tineri, de la o organizaţie non-guvernamentală, care ar fi trebuit să participe la un eveniment în Chişinău. Tinerii au fost opriţi în vama Leuşeni.

Potrivit acesteia, problemele au început odată cu înapoierea delegaţiei oficiale formată din reprezentanţi ai consiliilor judeţene din Iaşi şi Vaslui, în cursul dimineţii de joi. "Ne-au spus să ne întoarcem de unde am venit, pentru că în Republica Moldova nu vom intra, pentru că suntem autorităţi", declara, joi, preşedintele CJ Vaslui, Vasile Mihalachi, în timp ce şeful CJ Iaşi, Constantin Simirad, anunţat că va sesiza Ministerul Afacerilor Externe, el considerând că oficialii români au fost în mod evident "obstrucţionaţi".

Aflat vineri la Iaşi, preşedintele PSD Mircea Geoană a subliniat că acţiunile autorităţilor de la Chişinău nu se justifică. "Consider că această teamă pe care autorităţile de la Chişinău o au ca nu cumva să existe infiltrări din România, care să influenţeze votul din 5 aprilie de la Chişinău, este nejustificată. Credem că transparenţa şi democratizarea Republicii Moldova reprezintă condiţii obligatorii pentru ca această ţară să aibă un traseu european", a declarat şeful PSD.

Luni, doi ieşeni, consultanţi politici ai Partidului Liberal Democrat din Moldova, au fost reţinuţi în Republica Moldova şi expulzaţi în România, fiind acuzaţi de "semihuliganism", potrivit declaraţiilor acestora. Cei doi ieşeni au declarat că vor sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Săptămâna viitoare, pe 5 aprilie, în Republica Moldova au loc alegeri parlamentare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro