Potrivit planului de măsuri hotărât de Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, premergător şi pe timpul Sărbătorilor Pascale vor acţiona peste 33.000 de cadre ale M.A.I. - poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri.
MAI anunţă, într-un comunicat remis ieri că poliţistii şi jandarmii vor acţiona în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri aglomerate, împreună cu reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai celorlalte instituţii abilitate în domeniu, pentru verificarea legalităţii activităţii agenţilor economici care prelucrează, depozitează, transportă şi comercializează animale vii, ouă sau alimente de origine animală, precum şi a modului în care se respectă normele sanitar-veterinare în locurile în care se sacrifică mieii destinaţi comercializării către populaţie.
