In copilaria mea, petrecuta intr-un cartier brailean, speranta mamelor ai caror baieti erau batausi, hoti, derbedei era sa se insoare. Cind se asezau la casa lor, cum se spunea, ca prin farmec, fosti barbugii sau betivi se linisteau, deveneau responsabili, parea chiar sa le placa rolul de supusi nevestei, ei, sefii de gasca, cei care luau initiative mereu in afara legii. Altii, dimpotriva, isi revarsau energia ramasa neconsumata dupa insuratoare asupra proaspetelor neveste, pe care le stilceau in bataie. Nu divortau, dar insuratoarea era doar un accesoriu care ii stinjenea putin in a-si continua stilul de viata de dinainte, spre disperarea mamelor lor.
Cam asa era Romania inainte de aderare: cu o viata destul de dezordonata si cu sperante ca dupa integrare totul se va schimba si fiecare ne vom reface viata. Multe sperante nerealiste, multe asteptari zadarnice. Confruntarea politica acerba a inceput din primele zile ale lui 2007. Atunci, conflictele latente dintre presedintele Basescu si premierul Tariceanu au izbucnit cu putere si ele au marcat intregul an. Tariceanu a alunecat incet in bratele grupului care il sustinea/era sustinut de Dinu Patriciu. Scena politica s-a scindat in grupari pro si anti-Basescu intr-un fel asemanator cu cel de la inceputul anilor '90. S-a ajuns pina la un referendum pentru demiterea presedintelui, mare esec pentru initiatorii lui, care a aratat sustinerea mare de care dispune presedintele in rindul electoratului. Alegerile pentru Parlamentul European au confirmat aceasta tendinta si, pentru prima oara dupa 1990, partidul din care face parte Ion Iliescu nu mai este principala forta politica. O schimbare radicala care va marca evolutiile politice viitoare. Tot o premiera, sau poate doar un paradox, a fost si faptul ca, desi Guvernul dispunea in Parlament doar de o sustinere de 22%, nici o motiune de cenzura nu a trecut. Un amalgam de interese ciudate a mentinut Guvernul in functiune. La PSD, aparent, disparea disciplina cazona, PRM vota alaturi de UDMR, PC era consecvent doar in propria inconsecventa.
Paradoxal sau nu, cresterea economica nu a fost dramatic afectata; ritmul de crestere s-a mentinut undeva in jurul a 6%. Mai mic decit in 2006, dar cauza a fost mai degraba seceta extrema, cresterea puternica a pretului petrolului si un context international nefavorabil pe pietele financiare. Guvernului i se poate pune in spinare o politica salariala extrem de relaxata, cresteri populiste de salarii si pensii, care vor fi un bolovan de gitul economiei si in anii urmatori. Investitorii straini au continuat sa vina in Romania, romanii care lucreaza in strainatate au trimis mai multi bani in tara, consumul si creditarea au continuat sa creasca spectaculos. Dar si deficitul de cont curent, adica diferenta negativa dintre intrarile si iesirile de valuta din tara. Altfel spus, romanii au consumat mai mult, dar mai ales din import. Acest deficit a accentuat ingrijorarile privind o depreciere a leului, care s-a si produs in toamna, aratind, totusi, vulnerabilitatile economiei romanesti. Dar devalorizarea leului a reliefat si temerile investitorilor ca, intr-un an electoral, 2008, slabiciunea Guvernului si tentatiile populiste ar scoate si mai mult in relief punctele nevralgice ale unei economii aflate doar pe cale de intremare.
A fost 2007, in aceste conditii, un an pierdut pentru Romania? Eu zic ca raspunsul este "nici vorba". Romania si-a trait si in aceasta perioada bolile copilariei. Pentru prima oara s-a experimentat coabitarea intre un presedinte si un guvern care se confrunta pe fata. Pe acest fond de confruntare au aparut acuzatii greu de imaginat: Basescu-dictator si dictatura prezidentiala. Si asta, intr-o tara in care fostul presedinte, Ion Iliescu, putea infrina initiative ale Guvernului care nu aveau nici o tangenta cu prerogativele presedintelui, vezi initiativa fostului ministru de Finante Mihai Tanasescu pentru introducerea cotei unice de impozitare sau actiunea altui fost presedinte, Emil Constantinescu, de demitere a premierului Radu Vasile. Actualul presedinte nu reuseste nici macar sa impiedice numirea unui ministru de a carui competenta se indoieste si, totusi, e acuzat de dictatura prezidentiala.
Dincolo de frecusurile care vor fi uitate in timp, anul 2007 este o borna istorica. Este anul de apogeu al istoriei noastre. Niciodata Romania nu a fost mai clar in rezonanta cu partea buna a istoriei. Sintem membri NATO, parte din Uniunea Europeana, putine derapaje enorme mai pot avea loc. Cresterea economica actuala, pusa in contextul din care facem parte, e cea mai sanatoasa din istorie si cel mai putin supusa conjuncturii. Nicicind nu au fost mai multi romani care sa traiasca mai bine, niciodata economia romaneasca nu a fost mai deschisa si cu perspective mai clare de dezvoltare. Sintem pe harta, sintem pe monitoarele investitorilor. Chiuariu? Adomnitei? Hardau? Cine-si va mai aminti de ei? Cei 20 de ani, de dupa 1989, despre care vorbea Brucan, sint cei mai fabulosi ani ai istoriei noastre. Ridicati putin privirea din ecranele televizoarelor si-mi veti da dreptate!
11.12.2007
Cam asa era Romania inainte de aderare: cu o viata destul de dezordonata si cu sperante ca dupa integrare totul se va schimba si fiecare ne vom reface viata. Multe sperante nerealiste, multe asteptari zadarnice. Confruntarea politica acerba a inceput din primele zile ale lui 2007. Atunci, conflictele latente dintre presedintele Basescu si premierul Tariceanu au izbucnit cu putere si ele au marcat intregul an. Tariceanu a alunecat incet in bratele grupului care il sustinea/era sustinut de Dinu Patriciu. Scena politica s-a scindat in grupari pro si anti-Basescu intr-un fel asemanator cu cel de la inceputul anilor '90. S-a ajuns pina la un referendum pentru demiterea presedintelui, mare esec pentru initiatorii lui, care a aratat sustinerea mare de care dispune presedintele in rindul electoratului. Alegerile pentru Parlamentul European au confirmat aceasta tendinta si, pentru prima oara dupa 1990, partidul din care face parte Ion Iliescu nu mai este principala forta politica. O schimbare radicala care va marca evolutiile politice viitoare. Tot o premiera, sau poate doar un paradox, a fost si faptul ca, desi Guvernul dispunea in Parlament doar de o sustinere de 22%, nici o motiune de cenzura nu a trecut. Un amalgam de interese ciudate a mentinut Guvernul in functiune. La PSD, aparent, disparea disciplina cazona, PRM vota alaturi de UDMR, PC era consecvent doar in propria inconsecventa.
Paradoxal sau nu, cresterea economica nu a fost dramatic afectata; ritmul de crestere s-a mentinut undeva in jurul a 6%. Mai mic decit in 2006, dar cauza a fost mai degraba seceta extrema, cresterea puternica a pretului petrolului si un context international nefavorabil pe pietele financiare. Guvernului i se poate pune in spinare o politica salariala extrem de relaxata, cresteri populiste de salarii si pensii, care vor fi un bolovan de gitul economiei si in anii urmatori. Investitorii straini au continuat sa vina in Romania, romanii care lucreaza in strainatate au trimis mai multi bani in tara, consumul si creditarea au continuat sa creasca spectaculos. Dar si deficitul de cont curent, adica diferenta negativa dintre intrarile si iesirile de valuta din tara. Altfel spus, romanii au consumat mai mult, dar mai ales din import. Acest deficit a accentuat ingrijorarile privind o depreciere a leului, care s-a si produs in toamna, aratind, totusi, vulnerabilitatile economiei romanesti. Dar devalorizarea leului a reliefat si temerile investitorilor ca, intr-un an electoral, 2008, slabiciunea Guvernului si tentatiile populiste ar scoate si mai mult in relief punctele nevralgice ale unei economii aflate doar pe cale de intremare.
A fost 2007, in aceste conditii, un an pierdut pentru Romania? Eu zic ca raspunsul este "nici vorba". Romania si-a trait si in aceasta perioada bolile copilariei. Pentru prima oara s-a experimentat coabitarea intre un presedinte si un guvern care se confrunta pe fata. Pe acest fond de confruntare au aparut acuzatii greu de imaginat: Basescu-dictator si dictatura prezidentiala. Si asta, intr-o tara in care fostul presedinte, Ion Iliescu, putea infrina initiative ale Guvernului care nu aveau nici o tangenta cu prerogativele presedintelui, vezi initiativa fostului ministru de Finante Mihai Tanasescu pentru introducerea cotei unice de impozitare sau actiunea altui fost presedinte, Emil Constantinescu, de demitere a premierului Radu Vasile. Actualul presedinte nu reuseste nici macar sa impiedice numirea unui ministru de a carui competenta se indoieste si, totusi, e acuzat de dictatura prezidentiala.
Dincolo de frecusurile care vor fi uitate in timp, anul 2007 este o borna istorica. Este anul de apogeu al istoriei noastre. Niciodata Romania nu a fost mai clar in rezonanta cu partea buna a istoriei. Sintem membri NATO, parte din Uniunea Europeana, putine derapaje enorme mai pot avea loc. Cresterea economica actuala, pusa in contextul din care facem parte, e cea mai sanatoasa din istorie si cel mai putin supusa conjuncturii. Nicicind nu au fost mai multi romani care sa traiasca mai bine, niciodata economia romaneasca nu a fost mai deschisa si cu perspective mai clare de dezvoltare. Sintem pe harta, sintem pe monitoarele investitorilor. Chiuariu? Adomnitei? Hardau? Cine-si va mai aminti de ei? Cei 20 de ani, de dupa 1989, despre care vorbea Brucan, sint cei mai fabulosi ani ai istoriei noastre. Ridicati putin privirea din ecranele televizoarelor si-mi veti da dreptate!
11.12.2007
