Piroman fugit în Spania, după ce a dat foc casei concubinei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Piroman fugit în Spania, după ce a dat foc casei concubinei

Recidivist cu o "coadă" de 771 de zile de închisoare, brăileanul Ionel Cânepă, în vârstă de 35 de ani, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prin incendiere, faptă penală comisă în primăvara anului 2008.
Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în după-amiaza zilei de 29 martie 2008, Ionel Cânepă se afla pe o stradă din Movila Miresii, împreună cu mama concubinei, numita Valentina Geană, şi cu alte două persoane. La un moment dat, recidivistul a fost sunat de către concubina sa, Mariana, care se afla în Spania şi care i-a spus că-l părăseşte. 15 minute s-au certat cei doi la telefon, iar la final Cânepă i-a transmis iubitei că-i va incendia casa, pentru că l-a părăsit.
Fără să le spună vreun cuvânt celor cu care se afla pe stradă, bărbatul s-a dus glonţ la domiciliul Valentinei - unde locuia şi el în acel moment - şi a dat foc grajdului cu animale, care, având acoperişul din stuf, s-a aprins ca o torţă. De faţă se aflau concubinul proprietarei şi fiul acesteia, care n-au reuşit să-l liniştească pe piroman. Între timp, Valentina Geană a fost sunată din Spania, de către fiica sa, care a avertizat-o în legătură cu ameninţările lui Ionel. Femeia s-a dus iute acasă, însă răul fusese făcut: grajdul în care se aflau doi cai şi alte animale era cuprins de flăcări.
În loc să se potolească, piromanul a intrat în casa soacrei şi a distrus două televizoare, o servantă, precum şi geamurile de la şase ferestre. La urmă, a luat-o pe proprietară la bătaie.
După agresiune, răufăcătorul a părăsit România, reuşind să se sustragă, ani la rând, de la cercetări. Procurorii spun că, pentru stingerea incediului provocat de Cânepă, au intervenit lucrătorii SVSU Movila Miresii cu două autospeciale, plus o altă maşină de intervenţie de la ISU Ianca. Grajdurile Valentinei Geană, cu cei doi cai, s-au făcut scrum, iar alte animale au fost rănite. Prejudiciul cauzat, la acea dată, depăşea 6.000 de lei.
Concluziile anchetei care a urmat au fost cât se poate de clare, specialiştii stabilind drept cauză a incendiului "aprinderea intenţionată cu chibritul a anexelor gospodăreşti, focarul fiind în zona grajdului". De la grajd, focul s-a extins şi la celelalte anexe, creând pericol public, precizează oamenii legii.
Din 2008 şi până în 2014, poliţiştii l-au căutat pe Ionel Cânepă la domiciliu de 65 de ori, fără a-i da de urme. În iulie 2013, Poliţia de Frontieră anunţa că fugarul ar avea reşedinţa în Aieroporto Vieja de Sevilla, Spania, şi că a fost condamnat în respectiva ţară de cinci ori: de trei ori pentru tâlhărie şi de două ori pentru infracţiuni rutiere şi ameninţare. Pe 29 iulie 2014, cele de mai sus au fost din nou comunicate poliţiştilor brăileni.
În noiembrie 2014, poliţiştii au găsit-o acasă pe mama infractorului, care le-a spus că a fost apelată de fiul său din Spania. Potrivit declaraţiilor femeii, Cânepă s-ar afla în oraşul Salamanca. Recidivistul i-a transmis mamei că va sta plecat până ce dosarul său "va fi finalizat, ca să nu mai execute vreo pedepasă". O lună mai târziu, mama infractorului a discutat din nou cu fiul, care i-a spus că s-a căsătorit cu o femeie de cetăţenie spaniolă şi că intenţionează să plece împreună cu aceasta în Statele Unite ale Americii.
Ionel Cânepă a fost cercetat şi pentru lovire, însă anchetatorii au dispus clasarea cauzei, pentru că, între timp, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro