Plăţi necuvenite de sute de milioane lei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Plăţi necuvenite de sute de milioane lei

Astfel de situaţii se înregistrează la Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale (AJPS) care avea, la nivelul lunii mai, debite de 1.538 lei pentru alocaţii de stat, 10.680 lei pentru indemnizaţii creştere copil, 482 lei pentru indemnizaţii de plasament, 3.432 lei pentru alocaţii de susţinere, 2.292 lei pentru alocaţie complementară, 1.282 lei pentru ajutor de încălzire. Faţă de luna ianuarie, debitele au înregistrat creşteri la aproape toate categoriile de prestaţii sociale. În vederea depistării plăţilor necuvenite şi recuperare a debitelor, AJPS organizează şi desfăşoară controlul financiar preventiv propriu asupra proiectelor de operaţiuni financiare. Printre cauzele care determină înregistrarea unor plăţi necuvenite, AJPS menţionează declaraţiile de venit nereale ale solicitanţilor de prestaţii sociale care au ca bază de aprobare, veniturile familiale, dar şi comunicarea cu întârziere, de către reprezentanţii primăriilor din judeţ, a încetării plăţii drepturilor precum şi a modificărilor intervenite în structura de familie şi a veniturilor beneficiarior, ce duc la modificări de drepturi. De asemenea, sunt amintite şi erorile de calcul în stabilirea drepturilor de către personalul cu atribuţii în domeniu, precum şi neefectuarea de către primării, în termene legale, a anchetelor sociale de reevaluare a situaţiilor socio-economice a familiilor beneficiare de prestaţii sociale. "Creşterea numărului de debitori se datorează şi creşterii numărului de beneficiari. Pentru recuperarea acestor sume AJPS Brăila va întreprinde acţiuni de notificare a debitorilor şi va colabora cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice în vederea recuperării debitelor fără mişcare", a precizat Anca Vasiliu, directorul coordonator al AJPS Brăila. O altă instituţie la care apar debite ca urmare a efectuării de plăţi necuvenite, este Casa Judeţeană de Pensii (CJP), care a întocmit 288 decizii de debit, în primele cinci luni ale anului. "Problema la debitele mari, mai ales acelea care apar la pensii de invaliditate, la trecerea de grad, de la superior la inferior. Nu putem să le rezolvăm în 45 de zile, dar cazul, nefiind rezolvat într-o lună, intră pe programul de plată cu vechea pensie şi astfel se creează debitul", a explicat Sorin Enache, directorul coordonator al CJP Brăila. La nivelul cabinetelor de expertiză medicală au fost supuse revizuirii medicale un număr de 5.181 de dosare ale pensionarilor de invaliditate. Pe întreg serviciul de expertiză, în urma revizuirii medicale,107 pensionari au fost trecuţi în grade inferioare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro