PNDC Brăila se reorganizează | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PNDC Brăila se reorganizează

Aşa cum a precizat prim - vicepreşedintele partidului, Horia Niţă, aflat la Brăila tocmai pentru acest motiv, membrii se vor concentra, în următorii 3 ani, pentru pregătirea alegerilor locale şi parlamentare: "Vrem să facem o figură frumoasă şi să avem şi noi, în primul rând, senatori şi deputaţi. Evident că vom avea candidaţi şi la primărie, şi la CJ, şi pentru consilieri şi sperăm să obţinem cât mai multe mandate. Dar, deocamdată, suntem în reorganizare şi vom putea afirma mai multe când ne vom mai pune la punct". La Brăila, conform declaraţiilor conducerii PNDC, activează 360 de membri în municipiu şi peste 3.000 în judeţ.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro