PNG Brăila nu vrea să fie doar colaborator în AVB, ci membru cu drepturi depline | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PNG Brăila nu vrea să fie doar colaborator în AVB, ci membru cu drepturi depline

* acesta menţionează că PNG Brăila nu este de acord să participe la alegeri "sub semnul altui partid din Alianţă" şi cere egalitate deplină cu ceilalţi parteneri, altfel va merge separat în alegeri * întrebat despre această chestiune, Constantin Dumitriu, preşedintele PDL Brăila, a declarat că există o neînţelegere la mijloc şi că, în ceea ce-l priveşte, el este de acord cu intrarea PNG Brăila în Alianţa pentru Viitorul Brăilei, spunând că va discuta cu ceilalţi parteneri pe această temă

Ionel Alexandru, preşedintele Partidului Noua Generaţie - Creştin Democrat Brăila, a emis ieri un comunicat de presă prin care a anunţat că discuţiile cu AVB nu stau atât de bine cum spun liderii Alianţei. Potrivit documentului ce poartă atât semnătura celui menţionat mai sus cât şi a lui Ştefan Rădulescu, prim-vicepreşedintele PNG Brăila, există câteva neînţelegeri în ceea ce priveşte o viitoare colaborare. "Infirmăm faptul că discuţiile privind aderarea PNG la Alianţa pentru Viitorul Brăilei sunt avansate, chiar declarăm că ele sunt în regres. Aceasta se întâmplă nu din vina noastră. Motivul divergenţelor constă în faptul că noi nu putem candida în această alianţă decât în condiţiile de deplină egalitate cu ceilalţi parteneri. Nu suntem de acord să ne pierdem identitatea politică (adică să participăm sub semnul altui partid din Alianţă) atâta timp cât ceilalţi parteneri şi-o păstrează pe a lor, indiferent de scorul lor electoral anterior", spun liderii PNG Brăila, în comunicatul amintit. Cu alte cuvinte, din document reiese că filiala brăileană PNG doreşte să fie membru deplin al Alianţei şi nu doar colaborator. "Dacă Alianţa nu va fi refăcută pentru a se asigura doleanţele noastre normale, vom participa separat în alegeri. Termenul de transmisie a documentaţiei cu semnele electorale ale Alianţei la B.E.C. expiră pe data de 10 aprilie, timpul fiind suficient pentru modificările necesare", mai adaugă PNG-iştii. Aceştia le transmit membrilor AVB, prin intermediul comunicatului, că "scorurile" lor electorale au fost constante între anii 2007-2009, variind între 5.200 voturi (2007) şi 5.070 (2009), iar ultimul sondaj de opinie realizat în luna martie îi creditează cu 2,9% din intenţiile de vot la nivel naţional şi că potrivit unui sondaj IMAS sunt creditaţi cu 3,1%. "Dar indiferent câte voturi vom obţine, reamintim candidaţilor din funcţiile de primar sau preşedinte CJ că un mandat se poate câştiga sau pierde la o diferenţă de un singur vot. Iar acel vot poate fi chiar al PNG-ului!", spune documentul.

Dumitriu: "Lucrurile au fost înţelese greşit"

Întrebat în legătură cu declaraţia scrisă a liderului PNG Brăila, Constantin Dumitriu, preşedintele filialei brăilene PDL a spus că este vorba despre o neînţelegere la mijloc. "Domnul Alexandru a înţeles greşit lucrurile. Eu am avut o discuţie cu dânsul chiar în această dimineaţă şi i-am comunicat că există posibilitatea să refacem protocolul Alianţei în care PNG-ul să intre ca partener. Nu există absolut niciun regret în această chestiune", a spus Dumitriu. Acesta a declarat că este de acord cu intrarea PNG în Alianţa pentru Viitorul Brăilei având statut de membru şi nu de colaborator, dar a menţionat că acest lucru trebuie stabilit în primul rând cu ceilalţi parteneri. "Eu sunt de acord, dar trebuie să ne întâlnim, partenerii Alianţei, să stabilim detaliile. Nu s-ar schimba nimic, în loc de patru partide am fi cinci, în rest, totul ar rămâne la fel", a adăugat acesta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro