Pe timpul acţiunilor, oamenii legii au constatat 18 contravenţii şi au aplicat sancţiuni în valoare totală de 1.000 de lei. De asemenea, l-au depistat pe M.N. (22 de ani) din satul Băleni Sârbi, comuna Băleni, judeţul Dâmboviţa, în timp ce transporta cu autoturismul 1.302 kg morcovi, pentru care nu deţinea documente de provenienţă. Tânărul a fost sancţionat contravenţional, iar morcovii au fost ridicaţi în vederea confiscării.
