* marţi şi miercuri, poliţiştii rutieri au acţionat pe principalele artere din judeţul Brăila pentru combaterea încălcării normelor rutiere de către pietoni * au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.075 lei, dintre care 19 pentru indisciplina pietonilor
În această săptămână, pietonii indisciplinaţi au fost luaţi la întrebări de poliţişti.
Potrivit datelor transmise de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, în zilele de 16 şi 17 august, în intervalul orar 14:00-22:00, poliţiştii rutieri au acţionat pe principalele artere din judeţul Brăila pentru combaterea încălcării normelor rutiere de către pietoni.
Punctele de acţiune au vizat zonele în care se produc accidente rutiere de pe raza întregului judeţ. “În urma celor constatate, poliţiştii au aplicat 36 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.075 lei, dintre care 19 pentru pentru indisciplina pietonilor şi 17 pentru alte abateri”, au transmis poliţiştii din cadrul IPJ Brăila.
De asemenea, poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, două permise de conducere şi a fost retras un certificat de înmatriculare.
Poliţiştii susţin că astfel de acţiuni continuă pentru ca riscul rutier să înregistreze valori descendente!