Poliţia Economică a pus lacătul pe o patiserie de cartier | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poliţia Economică a pus lacătul pe o patiserie de cartier

Produse de patiserie care se produceau într-un spaţiu inadecvat au fost confiscate de poliţişti. Este vorba despre aproape 100 kg de biscuiţi, covrigi, eclere etc., acestea urmând să fie distruse.
Pe 11 aprilie, ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi inspectori din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila au efectuat verificări la punctul de lucru al unei societăţi comerciale, din muncipiu. Au constatat cu acea ocazie că produsele de patiserie se produceau într-un spaţiu neautorizat din punct de vedere sanitar-veterinar. "Prin urmare, echipa de control a sancţionat-o pe reprezentanta unităţii, o brăileancă de 60 de ani, cu amendă contravenţională în valoare de 2.000 lei. De asemenea, a fost ridicată, în vederea distrugerii, cantitatea de 98,70 kg produse de patiserie", a precizat agent şef adj. Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al IPJ Brăila.
Unitatea economică a fost închisă până la intrarea în legalitate din punct de vedere al autorizării şi al efectuării igienizării spaţiului de producţie, conform prevederilor legale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro