Poliţia face anchete pe datorie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poliţia face anchete pe datorie

* totuşi, când este vorba de fapte grave, legiştii îi înţeleg pe poliţişti şi le pun la dispoziţie tot ce au nevoie pentru ca infractorii periculoşi să ajungă după gratii * cu toată bunăvoinţa, Serviciul de Medicină Legală Brăila nu-şi poate plăti singur expertizele, astfel că datoriile Poliţiei cresc de la o zi la alta * de la începutul anului, "nota de plată" a Poliţiei a ajuns la 2,5 miliarde de lei vechi

Poliţiştii brăileni au ajuns să facă anchete pe datorie şi să lucreze la mica înţelegere cu medicii legişti, pentru că nu au bani să plătească expertizele. Dacă la cazurile grave, cu arestaţi, legiştii le pun la dispoziţie poliţiştilor actele medico-legale, dosarele cu infracţiuni uşoare sunt ţinute pe loc din cauza lipsei acestora. Pentru că nu a primit fonduri pentru examinările medico-legale, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Brăila a acumulat datorii de 2,5 miliarde lei vechi către Serviciul de Medicină Legală (SML). Întrucât nu li se plătesc serviciile, legiştii sunt şi ei în pericol de a rămâne fără bani pentru reactivi, kituri şi materiale de laborator. Pe de altă parte, poliţiştii ar trebui să îşi recupereze o parte din banii cheltuiţi pe expertize după decizia instanţei, însă procesele sunt de durată şi, de multe ori, cei vinovaţi nu au cu ce să plătească.
Există situaţii în care şi Parchetul, dar şi instanţa de judecată pot solicita expertize medico-legale însă, de regulă, toate acestea sunt făcute pe timpul urmăririi penale, mai exact în perioada în care dosarul se află la Poliţie. Aşa se explică şi faptul că Poliţia a acumulat datorii de miliarde către SML Brăila, în timp ce procurorii şi judecătorii sunt cu plăţile la zi. De la începutul anului, IPJ Brăila nu a achitat nicio factură, astfel că datoriile cresc de la o lună la alta, iar poliţiştii au ajuns în situaţia de a negocia cu legiştii pentru a-şi putea face meseria. Conducerea SML Brăila ne-a explicat că o mare parte din datorii o reprezintă contravaloarea expertizelor psihiatrice în cazul minorilor cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, care comit infracţiuni. În condiţiile în care legea obligă efectuarea expertizei ori de câte ori aceştia au de-a face cu legea, se ajunge în situaţia ca unui minor să i se facă chiar şi 3 - 4 expertize într-un an, costul unei examinări fiind de 135 lei. Mai mult decât atât, se poate ajunge în situaţia de a cheltui 500 de lei cu un infractor, care în final nu primeşte nicio pedeapsă pentru că este minor. Pentru că nu reprezintă o urgenţă, astfel de cauze sunt blocate, în sensul că legiştii fac expertizele însă nu le pun la dispoziţia anchetatorilor, iar infractorii nu pot fi aduşi în faţa instanţei. Totuşi, atunci când vine vorba de dosare cu arestaţi, legiştii trec peste datorii şi colaborează cu poliţiştii pentru a-i arunca după gratii pe cei care prezintă un pericol pentru populaţie. "Văzând că la primul trimestru al anului nu a fost vărsat niciun leu, am sistat eliberarea unor lucrări. Le facem, le semnăm, le facturăm şi le ţinem într-un dosar cu acte de eliberat. Cu toate acestea le-am mai dat, în cazurile grave cu arestaţi, violuri, vătămări corporale grave sau câte un raport de expertiză psihiatrică. Norocul nostru este că avem fonduri proprii, de la expertizele pe care le facem la cerere şi cu aceşti bani ne putem asigura existenţa de zi cu zi", ne-a precizat dr. Gina Ilie, şeful SML Brăila.

 

02dator2Morga Serviciul de Medicină Legală are de recuperat 2,5 miliarde de lei de la Poliţie Expertize medico-legale pe banii victimelor

 

Lipsa unei expertize îi afectează în egală măsură şi pe cei implicaţi în cauze penale, fie că este vorba despre o sinucidere, un accident rutier sau o agresiune. Ca să urgenteze demararea anchetei, victimele sau rudele acestora preferă să plătească expertizele sau necropsiile din propriul buzunar, pentru definitivarea cât mai rapidă a dosarului. În timp ce unii vor să-şi îngroape morţii, fie că aceştia sunt sau nu victime ale unei infracţiuni, alţii urmăreasc doar să-şi recupereze permisul de conducere. În oricare dintre aceste situaţii Poliţia e cea care ar trebui să achite contravaloarea serviciilor medico-legale, urmând apoi să-şi recupereze banii de la vinovaţi. O autopsie, de exemplu, cu un minim de investigaţii, costă în jur de 500 de lei, însă poate ajunge şi până la 2.500 lei, bani pe care, uneori, nu are cine să-i plătească. "În procedurile noastre nu există prevederi legate de simplitatea sau complexitatea cazului. Autopsia se face de la cap la coadă, chiar dacă omul nu are nimic şi a murit de inimă, dar iniţial pare o moarte suspectă. În cazul celor care nu au pe nimeni şi sunt găsiţi morţi în casă, Poliţia face cercetarea la faţa locului, iar medicina legală îi preia, având şi rol de ecarisaj. De obicei mai descoperim câte un frate la celălalt capăt al ţării, dar dacă nu, trebuie să ne ocupăm de înhumare", a mai adăugat dr. Gina Ilie.

Deşi instanţa de judecată obligă vinovatul la plata expertizelor medico-legale, ce se regăsesc în cheltuielile de judecată, există şi situaţii când condamnaţii nu au cu ce plăti şi nici ce să li se ia, astfel că datoriile rămân în sarcina statului. Şeful Poliţiei Municipiului Brăila a explicat că rezolvarea ar putea veni de la nivel central, dacă aceste plăţi s-ar face din fondurile altei structuri, în contextul în care Poliţia, Parchetul şi Medicina Legală luptă pentru aceeaşi cauză. Dacă până acum IPJ Brăila a primit fonduri pentru efectuarea expertizelor, problemele au apărut odată cu începutul acestui an când, din cauza crizei financiare, nu s-au mai găsit bani pentru facturile SML Brăila. Situaţia este la fel în toată ţara, unde poliţiştii adună datorii, iar anchetele bat pasul pe loc. "De obicei, expertizele se fac în perioada urmăririi penale şi rar se întămplă să fie solicitate pe timpul judecăţii. Din acest motiv, peste 90% din valoarea sumelor neachitate în acest sistem aparţin poliţiei. În ultima perioadă avem dosare pe care le ţinem pe loc din cauza lipsei expertizei, însă este vorba despre fapte uşoare. La cazurile grave nu am avut probleme, pentru că nu putem ajunge în situaţia să punem în libertate un infractor periculos deoarece nu am avut act medico-legal. Am găsit înţelegere şi am ajuns la nişte negocieri care nu ar trebui să stea în sarcina poliţistului, pentru că obligaţia noastră este să administrăm probe, nu să facem negocieri cu alte instituţii. Cuantumul datoriilor creşte, dar nici noi nu avem cum să stăm pe loc cu dosarele", a precizat comisar şef Costel Arbunea, şeful Poliţiei Municipiului Brăila.

 

02dator3Ilie_Gina09 Dr. Gina Ilie: "Norocul nostru este că avem fonduri proprii, de la expertizele pe care le facem la cerere şi cu aceşti bani ne putem asigura existenţa de zi cu zi" Justiţia, Internele şi Parchetul au datorii de sute de mii de euro la INML

 

De altfel, reţeaua naţională de medicină legală este la un pas de colaps, întrucât Ministerul Public, cel al Internelor şi cel al Justiţiei au datorii faţă de Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) de peste 2,8 milioane lei, situaţie în care multe anchete vor fi compromise, susţine presa centrală.

Datoriile acumulate numai în iunie au ajuns la 2.838.474 lei, din care 1.374.369 lei sunt ale Ministerului Public, 1.228.642 de lei ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi 235.463 lei ale Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. "La mulţi din reactivii folosiţi s-au epuizat deja stocurile (kit de izolare ADN din ţesuturi). Având în vedere că procedurile de achiziţii se pot desfăşura în minim două luni, deja suntem în situaţia ca anumite tipuri de investigaţii să nu mai poata fi efectuate. Nu numai că se vor întârzia considerabil cercetările penale şi termenele proceselor judiciare, dar se vor compromite ireversibil probele judiciare (sângele prelevat pentru determinarea alcoolemiei, determinările drogurilor, substanţelor toxice şi medicamentelor, anestezicelor şi ale probelor microbiologice)", a declarat directorul general al INML Bucureşti, Dan Dermengiu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro