Poliţistul Dobrotă îşi desfăşoară în continuare activitatea la Biroul Arme | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poliţistul Dobrotă îşi desfăşoară în continuare activitatea la Biroul Arme

• pus sub acuzare şi trimis în judecată, pentru ucidere din culpă, cel care şi-a împuşcat colegul la vânătoare, nu este pus la dispoziţie • asta pentru că, potrivit legii, este vorba despre o infracţiune comisă din culpă, nu cu intenţie, fiind comisă în timpul liber

 

Prevederile legale din Statutul Poliţistului îl ţin încă în activitate la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila pe Iulian Constantin Dobrotă, subofiţer la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. Asta chiar dacă a fost pus sub acuzare şi trimis în judecată, pentru ucidere din culpă, după ce, în urmă cu trei ani, Dobrotă l-a împuşcat mortal pe poliţistul Adrian Cireaşă, coleg de birou şi prieten de familie. Totul are legătură cu faptul că infracţiunea de care este acuzat cel în cauză nu a fost săvârşită cu intenţie.

De la Biroul de Presă al IPJ, agent şef. adj. Camelia Bucur, ne-a transmis că, într-adevăr, poliţistul Dobrotă nu este în prezent pus la dispoziţie, chiar dacă s-a pus în mişcare acţiunea penală, întrucât fapta comisă de acesta este din culpă şi nu are legătură cu serviciul, adică a fost comisă în timpul liber. Ni s-a explicat că asta prevede clar art. 27, indice 21, alin. 2 din Legea 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare. “Poliţistul este pus la dispoziţie când faţă de acesta s-a pus în mişcare acţiunea penală, cu excepţia situaţiei în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare pentru o infracţiune din culpă, care nu este în legătură cu serviciul”, se arată în lege.

După cum v-am informat, procurorii au finalizat ancheta în dosarul tragediei din decembrie 2013, de la Corbu Vechi. Iulian Constantin Dobrotă, 36 de ani, agent şef principal la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase (AESP) din cadrul IPJ Brăila, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Drama în urma căreia şi-a găsit sfârşitul Adrian Costel Cireaşă s-a produs în pădurea Bâlhac - Fondul de Vânătoare Corbu Vechi, în decembrie 2013.

În dimineaţa zilei de 28 decembrie, 24 de vânători din judeţele Brăila şi Vrancea, împreună cu paznicul Fondului de Vânătoare nr. 17 Corbu Vechi, Gheorghe David, au participat la vânătoarea de mistreţi, autorizată în prealabil de AJVPS Brăila. S-a făcut instruirea şi apoi s-a dat startul vânătorii de mistreţi, care avea să ducă la o nenorocire. Anchetatorii au stabilit că Dobrotă l-a împuşcat accidental pe colegul său Adrian Costel Cireaşă, “urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul activităţii de vânător”. În urma tragediei de la Corbu Vechi au rămas doi copii orfani de tată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro