POLITIC: DNA cere arestarea preventivă a lui Stavarache pentru că a luat legătura cu inculpaţii din dosar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: DNA cere arestarea preventivă a lui Stavarache pentru că a luat legătura cu inculpaţii din dosar

Procurorii DNA au solicitat, marţi, Curţii de Apel Bacău arestarea preventivă a primarului Bacăului, Romeo Stavarache, cercetat sub control judiciar pentru luare de mită, după ce acesta a luat legătura cu ceilalţi inculpaţi din dosar.

Potrivit reprezentanţilor DNA, primarul Romeo Stavarache se află, marţi, la Curtea de Apel Bacău, care ia în discuţie solicitarea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă a acestuia.

"Există suspiciuni că inculpatul Romeo Stavarache a încălcat măsura obligativităţii de a nu lua legătura cu ceilalţi inculpaţi din dosar, iar în consecinţă procurorii au solicitat în instanţă înlocuirea măsurii de control judiciar dispusă de instanţă cu cea a arestului preventiv", a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan.

Conform sursei citate, încălcarea măsurii a fost constatată de către procurorii DNA în urma unor verificări făcute din oficiu în acest caz.

De altfel, şi pentru ceilalţi doi inculpaţi din acest dosar - vărul lui Romeo Stavarache, Liviu Cenuşă, şi Liviu Goian, patronul unui post local de televiziune, - procurorii au solicitat înlocuirea cercetării sub control judiciar cu arestarea preventivă.

Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, a fost reţinut, joi, de DNA pentru că ar fi primit mită peste 2,3 milioane de lei de la patru oameni de afaceri, iar ulterior Curtea de Apel Bacău a decis ca acesta să fie cercetat sub control judiciar.

De asemenea, instanţa a dispus ca vărul lui Romeo Stavarache, Liviu Cenuşă, şi Liviu Goian, patronul unui post local de televiziune, reţinuţi în acelaşi dosar, să fie cercetaţi tot sub control judiciar.

Decizia Curţii de Apel Bacău a fost contestată la instanţa supremă.

Într-un comunicat transmis, joi, de DNA, se preciza că primarul Bacăului a fost reţinut pentru cinci infracţiuni de luare de mită, Liviu Goian a fost reţinut pentru trei infracţiuni de complicitate la luare de mită, iar Liviu Vasile Cenuşă pentru două infracţiuni de complicitate la luare de mită.

Conform sursei citate, în perioada 2008 - 2011 Romeo Stavarache, direct sau prin intermediul celorlalţi doi inculpaţi, a cerut şi primit de la patru oameni de afaceri mai multe sume de bani.

Astfel, la începutul anului 2008 a pretins de la administratorul unor societăţi comerciale să îi fie remis un procent de 50% din valoarea decontată de Primăria Bacău, aferentă fiecărui stâlp de iluminat public la care firma administrată de acesta efectua lucrări în baza contractului încheiat cu această instituţie, valoare care era de 38 de euro/stâlp. În baza acestei solicitări, în perioada martie 2008 - octombrie 2011 Stavarache a primit, prin intermediul mai multor societăţi comerciale şi asociaţii sportive, suma totală de 810.670 de lei.

În luna ianuarie 2009, primarul Stavarache a cerut unui alt om de afaceri suma de 150.000 de lei, pentru ca societăţii comerciale administrate de acesta să îi fie atribuit un contract privind executarea de lucrări tehnico-edilitare. Banii au fost primiţi în două tranşe, prin intermediul unei asociaţii sportive.

În luna aprilie 2009, Stavarache a pretins de la acelaşi om de afaceri un procent de 10% din valoarea unui contract de antrepriză generală, încheiat între această societate şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe Bucureşti, având ca obiect construcţia unui bloc cu 45 de locuinţe în Bacău, lucrare în valoare de 2.688.769,90 de euro, inclusiv TVA. În baza acestei solicitări, în perioada aprilie 2008 - septembrie 2011, primarul Bacăului a primit de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor societăţi comerciale şi asociaţii sportive, suma totală de 1.259.789,03 de lei.

Procurorii DNA mai spuneau că în martie 2010 Stavarache i-a solicitat administratorului unei societăţi comerciale să încheie contracte de publicitate cu o anumită firmă, pentru ca primăria să îşi execute în mod corespunzător obligaţiile care decurgeau din contractul de gestiune al serviciului public de salubrizare a municipiului Bacău încheiat cu această societate. În baza acestei solicitări, au fost încheiate două contracte, în lunile martie 2010 şi aprilie 2011, în baza cărora omul de afaceri a plătit sumele de 40.000 de lei, respectiv 30.000 de lei.

De asemenea, în perioada martie - aprilie 2009, împreună cu o altă persoană, primarul i-a solicitat unui om de afaceri suma de 100.000 lei cu titlu de sponsorizare a unei asociaţii sportive, în schimbul eliberării unui certificat de urbanism, bani care au fost primiţi în 24 aprilie 2009.

Romeo Stavarache este primar al municipiului Bacău din 2004.

El conduce şi organizaţia judeţeană a PNL, înainte de intrarea în acest partid fiind membru PUR (actualul PC).

Romeo Stavarache declara, vineri, pentru MEDIAFAX, că s-a retras din cursa pentru o funcţie de vicepreşedinte PNL în care se înscrisese în contextul Congresului de la sfârşitul acestei săptămâni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro