POLITIC: Iohannis: Am subliniat în Consiliul European că România doreşte să adopte moneda euro | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Iohannis: Am subliniat în Consiliul European că România doreşte să adopte moneda euro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la finalul Consiliului European de la Bruxelles, că a subliniat în cadrul reuniunii că România îşi doreşte să adopte moneda unică europeană şi va urmări cu toată atenţia acest proces de consolidare a uniunii economice şi monetare.

Klaus Iohannis a precizat că ultima temă de pe agenda Consiliului s-a referit la consolidarea uniunii economice şi monetare şi a adăugat că au fost discutate măsurile pentru stimularea investiţiilor, politica monetară şi dimensiunea bugetară.

"A fost subliniată importanţa continuării reformelor structurale, în toate statele membre. Am subliniat faptul că România îşi doreşte să adopte moneda unică europeană şi vom urmări cu toată atemţia acest proces de consolidare a uniunii economice şi monetare", a declarat şeful statului.

Preşedintele Iohannis a mai precizat că în cadrul Consilului European a fost o dezbatere asupra situaţie Greciei şi a menţionat că preşedintele Eurogrupului a informat asupra principalelor aspecte abordate în reuniunea pe acest subiect.

"Ne bucură faptul că s-a ajuns la un acord între preşedintele Eurogrup şi cel al Greciei, pentru a începe consultări tehnice, înaintea convocării reuniunii Eurogrup de luna viitoare", a declarat şeful statului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro