POLITIC: Meleşcanu: Voi examina atent o eventuală propunere serioasă de a candida la prezidenţiale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Meleşcanu: Voi examina atent o eventuală propunere serioasă de a candida la prezidenţiale

Directorul Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, şi-a reiterat, marţi, disponibilitatea de a analiza o eventuală propunere de a candida la prezidenţiale, pentru de a contribui "cu ceva mai mult" la evoluţia României, precizând că va examina atent o posibilă propunere "serioasă".

Întrebat, la Adevărul Live, cât de valabile rămân afirmaţiile sale, potrivit cărora, dacă va fi solicitat, voi examina o asemenea propunere şi va adopta o decizie, Meleşcanu a răspuns: "Spre deosebire de alţi politicieni, eu nu am declaraţii pe care le schimb de la o zi la alta. Declaraţia este valabilă. Aşa cum am spus atunci, aşa este valabilă şi astăzi".

El a adăugat că ar dori ca astfel să îşi pună în valoare experienţa.

"Vreau să precizez un lucru foarte important: nu sunt un om care stau pe stradă, am o poziţie, la ora actuală, în SIE, care, din câte aud cel puţin, este o poziţie dorită şi de alţi politicieni, deci nu am niciun fel de problemă. Singurul lucru pe care l-am spus şi pe care îl repet este că am o disponibilitate şi doresc, dacă se poate, să fac mai mult şi să îmi pun în valoare experienţa şi cunoştinţele pe care le-am dobândit de-a lungul unei cariere", a spus Meleşcanu.

Teodor Meleşcanu a adăugat că fi fost o preferinţă dacă i se făcea o propunere în acest sens din partea "colegilor mei liberali", ceea ce "nu a fost cazul până acum".

"Declaraţia este valabilă. În cazul în care mi se face o asemenea propunere, care poate fi o propunere serioasă, evident că o voi examina cu toată atenţia şi, în funcţie de disponibilitatea pe care mi-am manifestat-o deja, de a contribui, poate, cu ceva mai mult decât am făcut până acum la evoluţia României, voi lua şi decizia respectivă", a conchis directorul SIE.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro