POLITIC: Ponta şi Dragnea: Legea cu incompatibilităţile se referă şi la Iohannis, care acum poate candida la prezidenţiale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Ponta şi Dragnea: Legea cu incompatibilităţile se referă şi la Iohannis, care acum poate candida la prezidenţiale

Liderii PSD Victor Ponta şi Liviu Dragnea au fost solicitaţi, miercuri, să comenteze acuzaţiile ANI referitoare la adoptarea unei legi care permite aleşilor să facă parte din AGA, cei doi arătând că legea se referă şi la liberalul Klaus Iohannis, care acum poate candida la prezidenţiale.

"(Liberalii - n.r.) ne-au ajutat ieri la acea lege cu incompatibilităţile, pentru că e o lege care se referă şi la domnul Iohannis. Domnia sa poate candida acum fără probleme", a spus Ponta.

Solicitat să comenteze acuzaţiile ANI, care vorbea despre o nouă "marţea neagră", având în vedere că legea întrerupe proceduri pentru 1.200 de primari, Ponta a răspuns: "Bun, dacă e şi domnul Iohannis printre ei, înseamnă că e un lucru bun".

La rândul său, preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a arătat că legea a fost "dată", în opinia sa, pentru Klaus Iohannis.

"Eu nu am fost la vot, dar cred că e o lege, cred că a fost dată pentru domnul Klaus Iohannis, am înţeles că are probleme şi să fim siguri că poate să candideze", a spus Dragnea.

Întrebat ce se întâlmplă însă cu ceilalţi aleşi locali, Dragnea a răspuns: "Ceilalţi nu candidează".

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect care prevede ca primarii sau preşedinţii de CJ să fie reprezentanţii comunităţilor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, deputatul PDL Tinel Gheorghe arătând că puterea încearcă să-i scape de justiţie pe incompatibili.

Proiectul de lege a fost iniţiat de şase deputaţi PSD printre care Florin Iordache şi Marian Neacşu.

Iniţiatorii au precizat că "în practica administrativă s-a apreciat că este legal ca primarii, respectiv preşedinţii consiliilor judeţene să reprezinte unităţile administrativ-teritoriale în adunarea generală a asociaţiei şi în consiliul director".

"Dată fiind inexistenţa unor prevederi exprese, ANI a apreciat, în opinia noastră, în mod abuziv, cu exces de putere, că funcţiile de primar şi preşedinte al consiliului judeţean sunt incompatibile cu calitatea de reprezentant al comunei, oraşului, municipiului şi judeţului în adunarea generală a asociaţiei de dezvoltare intercomunitară. Iată de ce considerăm că se impune ca această situaţie să fie reglementată fără echivoc, stabilindu-se în mod expres faptul că primarii şi preşedinţii CJ sunt reprezentanţi de drept ai unităţilor administraiv-teritoriale în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, calitate pe care o pot delega prin act administrativ", au explicat iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) nu susţine modificarea Legii 51/2006 prin care primarii sau preşedinţii de CJ ar putea fi membri în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, precizând că nici nu i s-a cerut un punct de vedere privind acest demers.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro